despre lucrurile uitate

şi despre pronosticurile care nu-ţi ies niciodată. habar nu ai să pariezi şi totuşi te încumeţi. habar nu ai să joci poker, dar îţi place riscul şi poate reuşeşti să seduci crupierul să-ţi dea as-ul din mînecă. dar mîneca lui e prea strîmtă, iar tu joci prea prost.

aş vrea să te întreb dacă îţi aminteşti cîte lucruri ai uitat de-a lungul vieţii, cîte momente, cîte promisiuni, cîte versuri? şi cînd o să ţi le aminteşti aş vrea să-ţi dai două palme peste faţă. două palme puternice. apoi să pleci pentru totdeauna. nu-mi plac jumătăţile de măsură. şi nu mi-au plăcut niciodată porţiile fixe. extremiştii sunt genul care iau tot şi dau înzecit. sau poate aşa sunt numai eu şi nu mă numesc extremist.

cîteodată spun prea multe, dar îmi place să le spun tare şi răspicat.

spune-mi cît îţi aminteşti din tot? cît refuzi şi cît dai înapoi? adică, mi se pare corect să-mi primesc înapoi inutilitatea, zero-ul, golul din tine… că aşa jucăm. după reguli bine citite şi învăţate. că dacă la 13 vin la tine şi te întrenb vreo poruncă să nu eziţi.

să nu minţi. o mai ştii?

şi totuşi nu-mi pierd credinţa.

să credem c-a fost un vis şi amintirea-i efemeră într-o minte simplă.

I love 13. Trupa. Deşi am crezut că va fi o vineri seară timidă şi ploioasă a fost una mai mult decît reuşită. Fosta Preoteasa (acum Silver Church), şurubelniţe cu portocale roşii, o sărbătorită şi dans pînă pe la 3 dimineaţa. Băieţii de la 13 sunt sexoşi rău şi le-am trimis multe bezele, de la 1 metru distanţă. Am avut un comportament explicit faţă de ei, mai cu seamă Cristi chitară… şi pe toboşar îl ştiam de la Byron. Oricum. Am rîs mult de tot pentru că arătam ca nişte gruppies însetate de pasiuni ascunse, iar bărbaţii noştri erau pe lîngă noi. He, asta numesc eu libertate în cuplu.