Mi-e foarte greu să mă adun și să scriu. Pe de altă parte știu că este imperios necesar să fac asta. Pentru mine. Pentru când răsfoiesc blogul ăsta și găsesc luni absente. Pentru cartea nescrisă până azi. Așa că am decis să fac un exercițiu. Să postez (măcar) o frază pe zi. Fie că este o inepție, fie că este ceva profund.
Poate o să se schimbe dintr-un loc de lamentări, într-un proiect de dezvoltare personală.
Mi-a dat o prietenă videoul ăsta și vă rog să-l ascultați:
[youtube]https://www.youtube.com/watch?v=_qKHeC_7So0[/youtube]
Mulțumesc!
O frază pe zi:
De când mă știu am avut o relație intensă de iubire-ură cu moartea. A fost o bătălie îngrozitoare, mi-a fost cumplit de frică de moarte. Nu puteam să-mi explic ce e. Și de ce e. Și nici nu am reușit. Dar am învățat să o accept și să îi respect prezența. Așa că frica a dispărut. Nu de tot, dar nu mai e atât de intensă. Cred că a devenit normală, la fel ca frica de necunoscut. O parte s-a transformat în curiozitate. Nu știu dacă am ajuns să-mi iubesc moartea, dar am ajuns s-o consider parte din mine, ba chiar libertatea mea.
Avem nevoie să privim moartea în ochi așa cum ne privim în oglindă pentru a descoperi cine suntem cu adevărat. Moartea este monstrul ăla de care ne e foarte frică și singurul nostru companion pentru tot restul vieții. Nu-l putem ucide, nu? Atunci tot ce putem să facem este să ne împrietenim sincer cu acest demon, să-l purtăm în gândurile noastre și să-i oferim rolul important. Să devenim conștienți de mortalitatea noastră. Așa putem pune lucrurile în perspectivă. Avem nevoie să fim curajoși, ba chiar extremi.
”Live as if you were to die tomorrow ”- Mahatma Gandhi
No Comments