Despre nevoia de a te simți în siguranță alături de cel de lângă tine

Eram la party și stăteam pe canapea.

Nu se învârteau obiectele, dar era o senzație de zbor subtil în capul meu. Mă uitam la oameni și mă gândeam ce vreau eu de la ei. Ce vreau eu de la oamenii de care mă înconjor? Atenție, cadouri, idei, plimbări, confort?

Ei bine, mi-am dat seama că tot ce-mi doresc este să mă simt în siguranță alături de cei din jurul meu. Să mă simt ca acasă. Să mă simt bine și dacă nu avem ce să ne spunem. Tăcerea să fie la fel de confortabilă ca discuția. Nu vreau ca oamenii de lângă mine să mă ridice-n slăvi și nici să mă facă să mă simt bine atunci când mi-e rău. Nu vreau să-mi dea like-uri pe facebook ca să-mi crească stima virtuală. Nici share la filme. Și nici să le placă. Eu vreau să fie fericiți. Pur și simplu. Și deschiși în fața universului. Vreau să nu mă judece pentru cine sunt și pentru cum gândesc, nici să se chinuie să mă înțeleagă. Vreau să mă iubească necondiționat, fără simțul posesiunii. Așa cum îi iubesc eu. Sau cum încerc.

Mă întreabă oamenii ce fac, cum sunt? Nu știu să le răspund. Nu știu să formulez în cuvinte starea pe care o am. Plenitudine, pace, împlinire. Sunt cuvinte mari pentru un om așa mic. Așa că mă rezum la bine. Și binele ăsta îmi învăluie chipul. Și chipul mi-e transfigurat. Se obișnuiește cu fericirea. Pentru că nu mai caut în plan real nici să mă fac cunoscută, nici să câștig o căruță de bani, nici să  mi se confirme că mă plac bărbații, nici să demonstrez că-s capabilă, deșteaptă, spontană, interesantă. Nu mai caut confirmările de la alții, nu mă mai scuz, nu mă mai explic. Nu mai despic firul în patru, nu mai analizez și nu mai caut cu mintea.

Filmul Marți e în competiție. 

Mă gândesc la tine și la ființa care a prins viață din tine și zâmbesc fără oprire. Minunea ta este ca și minunea mea și cred cu tărie că este cel mai bun lucru care ți s-a întâmplat. Poate e salvarea sufletului tău, poate e chiar salvarea ta. În fiecare zi trimit un ghem de lumină spre tine.

Te văd transfigurată. Te văd fericită. Te văd în căutări și-n liniște. E cel mai bun drum, e drumul spre tine însăți. Te redescopăr și e minune. Îmi dai speranță, îmi dai elan. Mă faci să nu mă simt străină într-o lume rigidă.

Te-am căutat după multă vreme. Deși n-am zis nimic, m-am gândit la tine. Dar întotdeauna intervenea orgoliul asociat cu dezamăgirea. Te-am acuzat de trădare. Te-am acuzat de părăsire. Of. Ce rost mai au toate spuse când viața urlă să ne trezim?

Uneori mă sperii și cred că e totul o născocire. Povestea asta de iubire. Oamenii mă întreabă unde ești, le spun că absentezi. Apoi mă acuză de obsesie. Nu mă lupt să-i conving. Apoi se conving că-i iubire și mă asigură că o să treacă. Eu le spun că nu mă gândesc la asta. Apoi îmi spun să te las că nu mă meriți. Că dacă nu mă vrei, nu ești bun. Eu le zic că ești bun. Și frumos. Doar că ți-e frică. M-am amăgit că e născocire, că e doar așa de sezon. Dar sezonul s-a transformat în an și tot așa. Nu mă lupt să scot iubirea din mine și nici nu mă lupt să te țin. Sunt un om liber. Și dacă nu suntem meniți să fim împreună probabil că tu vei rămâne cu sufletul tău pereche și eu cu al meu. Iar dacă suntem meniți, probabil că vei veni la un moment dat.

Ah, mă gândesc la a very long engagement și mai fac câte un joc din ăsta. Caut semnele. Ele nu vin când vreau eu. Apar aiurea, când mă aștept mai puțin.

În rest… nu mare lucru. Trimit filmele la festivaluri. Încerc să supraviețuiesc. Mă abțin să nu fumez. O ard pe legume și sucuri. Mi-e dor de mare. Visez în fiecare zi că-s pe plajă. Și că e bine. Încerc să mă focusez pe ce am de făcut. Mă simt creativă. Dorm prost. E cald. Strâng bani pentru plecarea-n Brighton. Am android. Abia mă descurc cu el. Primit cadou de job nou. Mi-e somn mereu. Și aș mânca dulciuri…

În rest, aș vrea să cunosc ființe noi.
Și să am sentimentul ăla parfum de iasomie, de primăvară.

HugsLovePeace
>.<

Foto