Acum 10 luni eram la spital și mă pregăteam să devin mama cuiva. Habar n-aveam eu ca n-ai cum să te pregătești, oricâtă teorie ai citi. Că e lecție după lecție în fiecare zi. Lecția de răbare, iubire, atenție, conectare.
Mi s-a suflat în cască să vorbesc și despre lucrurile mișto. Și pentru o secundă am zis… CARE LUCRURI MIȘTO? Uneori mă tem că genul ăsta de umor nu prinde la public și să oamenii mă iau în serios. Așa că din când în când, vin cu extra comentarii și le spun că îl iubesc – ador pe Kazi și asta nu se pune la îndoială.
Poate vorbesc prea rar despre părțile pozitive, dar am impresia că ele pur și simplu există și nu mai trebuie explicate. Dar pentru cei care nu sunt părinți și vor să devină, dar dau de postările mele și se panichează, sunt pe bune! Ha ha ha! Use condom.
ASTA SUNT CA OM ȘI E TÂRZIU SĂ MĂ MAI CIVILIZEZ
Cred că în primii ani din viață nu sunt muuuulte lucruri care să balanseze în favoarea copilului. E un sentiment de captivitate, mai ales dacă îți plăcea mult viața de dinainte și dacă nu te descurci cu oboseala constantă. Dar am auzit că vin vremurile alea mai mișto, când se face înțeles, puteți călători mai ușor împreună, apare iubirea reciprocă.
Între timp, o să fac un rezumat de bine pentru primele 10 luni din viața de părinte.
REZUMAT DE BINE
În primul rând, iubirea. Am simțit ceva ca un val de lumină și iubire la câteva zile după ce am ajuns acasă. Oxitocină, el mic și pricăjit și superb, eu încă neobosită cronic. Dar sentimentul ăla de certitudine e greu de descris în cuvinte. Pur și simplu a fost complet visceral totul. Cred că se activase tigroaica. Pe parcurs, când mi se pare mie că nu sunt suficient de prezentă sau de perfectă pentru el mă întreb dacă într-adevăr îl iubesc. Dar mi-a confirmat și Andrei că așa e pentru că la toate cinele el primește copanele, deși sunt preferatele mele. Și trebuie să te iubesc-ador să-ți dau două copane din două.
Decoperirea lumii. Scoți ochii din ecran și din muncă, te lepezi de griji și pornești să descoperi lumea prin ochii unui om căruia o frunză i se pare ceva nemaivăzut. Îl vezi cum se dezvoltă și observă din ce în ce mai multe lucruri din lumea din jur, devine om lângă tine. Și tu redevii copil lângă el. Lași ridicolul deoparte și dansezi pe Baby Shark, folosești vocea aia de bebeluș pe care ai zis că n-o vei folosi niciodată, te strâmbi, scoți sunete ciudate, faci ca maimuța, doar-doar îți zâmbește puțin.
Giugiuleala. Avem niște momente atât de intime și perfecte, că mi-e greu să le aștern aici. Dimineața vin motanii peste noi și ne răsfățăm toți. Petrică toarce de nebun, Kazi mă strânge în brațe și se rostogolește în pat, se aruncă pe saltea, râde cu toți cei opt dinți, mă pupă. Apare și Andrei și ne tăvălim toți pe saltea, ne jucăm, râdem… ne giugiulim.
Când își pune capul pe mine. Prieteni, efectiv mi se înmoaie genunchii. Uneori când se rușinează sau când e obosit sau când plânge incontrolabil mă strânge cu mânuțele lui grase și își pune capul pe pieptul meu. Când e trist mi se sfâșie existența, când e cu dragoste, mi se topesc emoțiile.
Când ajung acasă și apare râzând. Descui ușa și strig sau salut și se vede un cap de printre jucării care râde cu gura până la urechi. Se aud mâinile lipa-lipa pe podea și bucurie! Poate să se fi dărâmat universul, zâmbetul ăla are efect de vindecare.
Sunt multe. Sunt momente magice pe care uneori le prind, alteori nu. Uneori mă uit la noi și îmi spun: îmi ajunge asta, mă simt un om împlinit. Alteori simt că nu fac față, că nu reușesc să-l iubesc cât are nevoie, că nu sunt suficient de prezentă emoțional, că merită mai mult.
Majoritatea dintre noi trăim asta, mai puțin Andrei. Andrei este de neclintit în iubirea și răbdarea lui pentru Kazimir. Și privind din exterior este cea mai frumoasă relație care se dezvoltă și nu trebuie să fac eu nimic.
Așa că există și părțile astea de emoție pură, de dragoste foarte mare, de bine și cald. Dar totul este un proces. Un proces al schimbării și al acceptării că viața de dinainte nu mai există și nu va mai exista. Că tu, deși ești o ființă independentă și liberă, mai ai pe cineva prins de tine. Și asta va fi pentru cât vei exista fizic pe pământ. Știu, teoria spune că tu ești același om, practica demonstrează că nu. Dar fiecare testează pe propria piele.
Practic viața ta mai începe o dată alături de acest om.
Cu bine,
Evergreen
No Comments