Cumva sunt între două concepte aflate la poluri opuse: vreau familia mea și casa mea și vreau libertate de explorare. E un ping pong de nevoi și de percepții și va trebui să mă decid la un moment dat și să mă accept, oricare parte din mine va câștiga.
Mă rog, toți suntem sau ajungem acolo. Sau măcar o parte din noi, cei nehotărâți.
Am auzit o dată un bărbat vorbind atât de pasional despre iubita lui, că m-a luat cu fiori pe șira spinării. Spunea ceva de dragoste și cu o tentă de erotism, îmbinare perfectă de senzații. Când închid ochii și-mi imaginez omul ăla, al meu, aș vrea să vorbească despre mine așa. Cu toată pasiunea și lăcomia din lume. Să existe între noi doar clipele fierbinți, doar diminețile nebune. Altfel… să nu ne distrugem prea tare într-o lume încununată de griji.
Când cunoști un om ai senzația că e altfel. E gustul negustat, sufletul neîtinat. Nu? După ce trec mii de clipe în care poate suspini sau poate stai la om în brațe, realizezi că omul ăla e la fel ca toți ceilalți. L-ai pus în cutia cunoscutului, nu te mai provoacă, nu te mai incită. Pleci mai departe.
Trăiesc în altă parte și tânjesc la alte și alte vieți. Când mă satur revin la a mea.
Există o împlinire și o liniște pe care le-am dobândit odată cu maturitatea. Pasiunea a rămas aceeași.
Mi-a spus cineva că nu-și dorește nimic. Că se întâmplă mai mereu să nu primească ce-și dorește, așa că a ales să nu vrea nimic. Să fie surprins. Lecția mea e să nu-mi doresc cu disperare și să învăț răbdarea.
e vară
cu bine,
foto: rox evergreen andrei
15 Comments
Miriam
6 June, 2013 at 8:56 amStii care e problema noastra Rox, a astora visatori? Ca atunci cand intram intr-o relatie vrem sa fie exact asa cum am vazut la altii, am auzit la radio sau am vazut in filme.Visam la perfectiunea aia a noastra care sa ne faca speciali, sa ne scoata din cotidianul relatiilor normale. Vrem basm, iubire pan’ la moarte, suflete pereche. Vrem asta pentru ca mai mereu comparam. Si e deja o problema. Pentru ca ajungem sa intalnim oameni buni, iubitori, intelegatori, dar care nu au avea vana pe care noi o asteptam. Si ajungem sa cautam si sa tot cautam, pana cand unii fericiti gasesc, altii mai putin fericiti, nu.
Probabil in cazul nefericit il vom ruga pe God Almighty sa ne mai dea o viata ca sa revenim in cautarea acelei persoane.
Evergreen
7 June, 2013 at 12:28 pmOuf, Miriam… ori poate maturizarea aduce cu sine si intelepciunea :)
INTJ
7 May, 2013 at 9:27 pm(tu singur/singura) “L-ai pus în cutia cunoscutului, nu te mai provoacă, nu te mai incită” …
sau altfel: oamenii aleg sa creada in existenta divinitatii … si sunt ulterior (alegerii) mult mai fericiti. cine-i opreste sa-si modifice (ulterior) optiunea? divinitatea sau ei insisi?
Evergreen
8 May, 2013 at 6:19 amProbabil ca ei insisi, nu? Despre cutia cunoscutului, ne punem fiecare acolo atunci cand ne dezvaluim celorlalti
INTJ
8 May, 2013 at 8:34 amok, dar dupa acea dezvaluire initiala (care, oricat ne-am stradui, tot partiala e din moment ce propria memorie ne face uneori surprize cu amintiri pe care le-am crezut demult uitate) … nu mai evoluezi, nu te mai schimbi? daca o faci, celalalt n-o face … fiind prea ocupat/ocupata cu sesizarea si memorarea oricarui detaliu (cat de mic) al modificarilor (si efectelor lor) care apar la partener? iar daca amandoi se schimba … nu se schimba/nuanteaza si toata relatia (inclusiv interactiunile) dintre cei doi?
oamenii (la modul general) au tendinta de a fi superficiali … pentru ca ulterior sa constate cu uimire schimbarile “bruste” …
INTJ
8 May, 2013 at 8:49 amlol … exemplu concret (la cele scrise mai sus): eu … am rezistat mult timp “eroic” la tentatia de a mai comenta pe blog-uri (rezumandu-ma la citit) … pana cand am simtit (habar n-am de ce) ca vreau sa-ti pun link-ul acelei melodii … si am ajuns sa scriu “prea multe” comment-uri in 2 zile. in plus, ma mai si mint frumos cum ca m-as cunoaste destul de bine! :D
Serendipity
6 May, 2013 at 7:08 pmDraga, Evergreen.
Te-am descoperit din intamplare si pot sa spun ca unele idei, ganduri de-ale tale mi-au ajuns direct la suflet.
Omul are nevoia de a fi in doi. E o necesitate demonstrata psihologic. Si, cu toate complicatiile care pot aparea…viata e frumoasa in doi cand e acel el/ea potrivit/a…a carui mana sa se-mbine perfect printre degetele tale, a carui suflet sa fie la unison cu al tau. Sunt sigura ca acel cineva e pe undeva pe drum pentru fiecare-n parte. :)
Evergreen
6 May, 2013 at 7:17 pmTe imbratisez!
Creve
6 May, 2013 at 6:47 pmChiar e mai frumoasă viața în doi decât pe cont propriu. Știu că sunt responsabilități mai puține într-unul, dar e mai bine în doi :P Legat de familie și casă pe deoparte și libertatea pe cealaltă parte, să știi că știu un cuplu tânăr căsătorit, care după ce s-au căsătorit au început să umble prin lume. Au plecat cu scopul de a-i ajuta pe alții prin Vanuatu, Venezuela, Congo. Familie tânără cu activitate mare peste tot prin lume :D Libertatea e la ea acasă și nu sunt legați de niciun loc :P
Evergreen
6 May, 2013 at 7:18 pmCe frumos… dar sunt asa rare cuplurile de genul asta :)
ben
6 May, 2013 at 8:31 amcauți o lume de doi, a voastră, evergreenule.
o să vină, fi sigură.
trebuie să știi când.
și nu e ușor.
atât.
:)
Evergreen
6 May, 2013 at 8:58 amnu știu de ce tot trăiesc cu senzația că o lume pentru doi e mai frumoasă decât o lume pentru unul. mă rog, poate-ar trebui să mai scadă nivelul de idealism. o să vină toate. la timpul lor. am răbdare.
:)
N'importe Qui
5 May, 2013 at 6:15 pmce vârstă ai?
Evergreen
5 May, 2013 at 6:28 pm28.
adriana
5 May, 2013 at 2:17 pmamin