Confesiuni

Despre percepții și micile bule în care ne înecăm amarul

Știi când ai un om atât de aproape de sufletul tău încât ai senzația că respiri în tandem cu el? Când îl ții de braț și crezi că lumea se poate întoarce pe dos că ție ți-e bine? Când te destăinui, când te simți prieten bun? Din ăla de băut vin și plâns pe umărul lui. Din ăla cu care pleci singur pe munte și știi că se bate cu ursul pentru tine. Din ăla pentru care spinteci cerul.

Și știi momentul ăla când începe să se rupă vraja? Când ținutul de braț capătă distanță? Când lumea e pe dos între voi? Când nu mai vorbești nici măcar despre vreme? Când vinul, umărul, nopțile, zilele, trecutul s-au transformat în nimic?

Când te încrâncenezi și vrei să dai cu el de ziduri? Când nu înțelegi cum mama dracului ați ajuns în punctul ăla? Când te uiți la el și nu-l mai recunoști? Când s-a spart oglinda? Când te simți trădat, revoltat, părăsit?

Dar eu știu momentul când îmi aprind o țigară pe balcon și beau o gură de ceai. Când copacii valsează a furtună. Când cerul fără nicio stea se încruntă fulger. Când în văzduh cineva pocnește cu putere.

Și știu că în ciuda gropii în care mă afund, în ciuda proiecțiilor pe care mi le fac, în ciuda liniei trasate… mai există ceva. Există celălalt. Celălalt care era parte din mine, om bun. Celălalt pe care oricât l-aș părăsi și oricât l-aș arunca de ziduri la un moment dat a fost lumină.  Și încerc să mă cațăr deasupra și să văd din altă perspectivă.

Și chiar dacă lumea nu funcționează așa. Chiar dacă oamenii-și dau arama pe față. Chiar dacă vine momentul x în care ne luăm tălpășița din viața celuilalt, trebuie să mai fie ceva. Să mai rămână ceva. Să nu rămână doar un gust amar în suflet.

Și atunci mă opresc din aruncat cu spume peste destinul lui și mă întreb ce-o fi în sufletul omului ăluia? Ce poveri poartă pe umeri de am ajuns aici? Care-i sunt temerile? De ce a ferecat intrările? De cine fuge și încotro se duce? Pentru că atunci vreau să-i reamintesc că nu e singur. Că-s acolo, chiar dacă nu mai suntem în tandem. Că nu există de dragul trecutului, ci de dragul prezentului. Că trec peste orice și că sunt, pur și simplu.

Oamenii ne dezamăgesc. Da. Se întâmplă. Suntem unidirecționați spre noi înșine. Noi îi dezamăgim pe oameni. Da. Se întâmplă. E greu să scoți capul dintre palme și să privești.

Dar există întotdeauna soluții care bat la fund orgoliile.
Și nu mai vreau să pierd oameni din cauza asta. Sau măcar să încerc să nu-i mai pierd.

LoveHugsPeace
>.<

foto
 

 

You Might Also Like

2 Comments

  • Reply
    alas
    5 March, 2013 at 5:56 pm

    Bai, când te-am văzut în Control ce tare te-am strâns în braţe. Şi-ai văzut c-am slăbit :P
    În fine.

    • Reply
      Evergreen
      5 March, 2013 at 6:13 pm

      Bai, da. Am văzut. Erai frumos :) Trebuie să bem bere.

    Leave a Reply

    This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.