Povești inspirate din fapte reale și trăiri imaginare

Notă: de ce crezi că nu o să reușim?

Mă întreabă Andrei c-o tristețe în privire, de ce oare sunt atât de neîncrezătoare în tot?
Bună întrebare.  Nu știu. Poate pentru că am tot fost optimistă de-a lungul celorlalte povești.
Poate încercând să conving pe toată lumea că sunt bine sau că totul e ok, nu mai am resurse să mă conving pe mine.
Resturi neachitate.

Câteodată mă opresc în loc, pe-o stradă necunoscută dintr-un oraș necunoscut și trag pe nas din viața asta nouă.
Iar dacă prizez și niște soare, atunci momentul e complet.
Mă simt turistă și străină de tot și descoperirea asta este înfricoșătoare și fascinantă.
Nu recunosc niciun chip, nu mă salut cu nimeni, nu ies într-un loc să mă văd cu prietenii.
Mixed feelings.

De când m-am mutat aici sunt întrebată dacă m-am adaptat, dacă îmi place și dacă mă întorc acasă?
Nu știu.

Și totuși, toată frumusețea noului nu poate fi îmbrățișată cu totul, nu?
Sau nu pot eu să fac asta.
Poate n-am fost făcută să părăsesc fără să mă uit înapoi.

analiza interna

roxana andrei irule blog

Sunt într-o perioadă în care mă simt fragilă și orice lucru doare mai tare decât e normal.
Aș vrea să pun capul pe pernă și să adorm. Aș vrea să nu mai am coșmaruri. Aș vrea să fie, măcar pentru o vreme, easy going.

Anul ăsta se fac 7 ani de când nu l-am mai văzut sau auzit pe tata.
După atâta vreme au rămas pregnante dorul și iertarea.
Aseară mi-am zis în gând că în ciuda tuturor lucrurilor și în ciuda durerilor cauzate, a fost un om bun.
Mi-l amintesc ca eroul pe care-l așteptam acasă. Venea cu pepene roșu. Îl ținea în mâna dreaptă. În dreptul capului.
Purta cămașă albastră și se asorta cu cerul verii.

Chiar dacă pare că nu cred că reușim, în fiecare zi fac un efort imens să mă lupt cu mine să reușim. Ți-am zis de când ne-am văzut că sunt o persoană problematică.
Am ups and downs, mai mult downs. Mă preocup mai mult să fie alți oameni bine și fericiți, de cele mai multe ori ca să mă evit pe mine. Și când dau de mine încep discuțiile.
Sunt într-o perioadă fragilă. Nu mi-a plăcut niciodată februarie. E ca o slăbiciune cu care mă intersectez periodic. Sunt obosită și epuizată. Și nici nu am energia să spun despre asta.
Uneori vreau să tac și să mă uit la pereți. Și cam atât.

Foto

You Might Also Like

No Comments

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.