Viață verde

Despre psihoterapie cu toată stima

Am fost obișnuiți de la televizor că numai oamenii cu probleme la/în cap merg la psiholog/psihoterapie. Ăia care au luat-o razna grav fac un drum la psihiatrie și pleacă cu o rețetă calmantă, atât cât să nu mai audă vocile din jur.

Am fost obișnuiți că mergem într-un cabinet rigid, ne așezăm pe o canapea, spunem ce avem în cap, ăla se preface că ne ascultă și plecăm acasă liniștiți. Ca și cum s-a șters cu buretele tot și noi ne naștem încă o dată senini și spălați de toate.

Well, în viața reală nu e chiar așa. În viața reală oamenilor le e jenă să meargă la psiholog.

Cum să mă duc eu să-i spun unui străin ce am eu în cap? Hai dragă, asta e o tâmpenie! Cum să plătesc un om să mă asculte și să mă sfătuiască ce să fac? Ce știe el prin ce trec eu? Nu poate să mă ajute!

Cam astea-s frazele pe care le aud. Sau cele cu notă de umor acuzativ, cum că-s cam tâmpițică să cred că mersul la terapie mă ajută-n viață ori că poate ar trebui să-mi închiriez o cameră la bălăceanca dacă am înnebunit să nu-i dau bani lu’ unu’. Ei bine, nu încep o polemică prin care să-i conving pe interlocutori că oamenii ăia își au rostul lor și că au învățat mecanisme și au citit cărți specializate pentru a ajunge în mințile noastre.

Ne lipsește cu desăvârșire educația prin care noi ne iubim pe noi și avem grijă de trupul nostru, dar și de mintea noastră. Ne lipsește o scală prin care să ne autoevaluăm, ne lipsește percepția asupra valorii noastre. Și ne luăm după alții… cum că mai bine ne spălăm creierii uitându-ne la tv și tânjind la viețile celorlalți. Nu știu de unde avem chestia asta-n noi, dar tare lupt împotriva ei.

Am fost la psihiatrie când am făcut atacuri de panică. Habar nu aveam ce sunt… Mi-a dat un pumn de pastile de n-am mai știut de mine. Atunci eram în stare să stau în fața unui tren numai să scap de stările alea. Era o doamnă cam plictisită de viață, la un cabinet de stat. M-a ascultat puțin, a tras niște concluzii și mi-a prescris Xanax.

Cu timpul mi-am revenit. Au urmat alte etape de atacuri de panică și așa am ajuns la psihoterapie la un cabinet din București. Știu că m-am dus speriată complet, trecusem deja prin experiențe nasoale și tot timpul voiam să renunț la viață.

Andrei m-a ajutat să-mi revin fără xanax. A lucrat cu mine, mi-a dat teste și exerciții, a avut încredere c-o să reușesc. Pe lângă discuțiile despre frică, am tot abordat alte și alte unghere ascunse. Așa am decoperit o mică parte din mine pe care ar fi trebuit s-o explorez.

Îmi plac ființele care încearcă să se autodepășească și să se cunoască, chiar dacă asta înseamnă să meargă la terapie. Stau în noi atâtea lucruri pe care nu le realizăm și care ne influențează în viață pe care nu le putem afla singuri. Căpătăm încă din pântecul mamei sau din copilărie complexe, frustrări, temeri. Și le ducem cu noi, deși nu-s ale noastre, deși cei din jur nu au avut intenția să ne lezeze emoțional. Dar le avem în gene.

Terapia reprezintă un proces îndelungat care te supune la perioade de suferință cruntă. Scoate la suprafață lucruri pe care nu știai că le porți în tine. Caută vinovații. Te chinuie. Dar merită. Merită banii investiți, merită timpul petrecut pe scaun sau canapea, merită exercițiile, scrisorile, discuțiile. Merită pentru că meriți tu!

Sunt un copil iresponsabil acum pentru că am fost responsabilă atunci. Un copil cu daddy issues, mommy issues, self esteem issues și tot așa. Vin dintr-o familie care s-a defectat pe parcurs, am un trecut pe care-l împărtășesc uneori și mă mir și eu că nu am ales să sar de pe bloc. Par omul-șampanie, cu lumina mea tipică, dar în spatele exploziei optimiste șed umbrele care uneori ocupă prea mult dulapul ființei mele. Atunci fac terapie cu mine și-mi promit să mă întorc la Andrei.

Așa că să lăsăm deoparte prejudecățile și să mergem la terapie. Să căutăm să ne deschidem mintea și sufletul. Să aflăm cine suntem în afara percepției noastre. Să ne căutăm în noi. Să ne curățăm. Să ne vindecăm. Să ne bucurăm de viața asta fără umbrele primite-n dar.

Să vă fie bine!

Foto

You Might Also Like

8 Comments

  • Reply
    Monica
    2 August, 2013 at 6:19 pm

    Rox, eu peste un an voi fi psihoteraput cu acte, cum se zice. Am facut terapie ani in sir ptr. ca asa cere procedura. Vreau sa-ti spun ca nu ma asteptam sa plang atat de mult si sa descopar atat de multe lucruri in sufletul meu. Lucruri care dor sau nu, dar lucruri care ma “incomodeaza”. Si da si dupa ani de terapie inca am senzatia de goool imens in stomac, ptr ca mi-e frica … de mine, de viitori mei clienti, de lume, … tocmai de aia psihoteraputii sunt intr-o continua formare. F putini terapeuti nu mai fac terapie individuala, chiar daca au clientii lor …

    Iti multumesc ptr articolul asta.

    • Reply
      Evergreen
      2 August, 2013 at 8:37 pm

      Monica, iti urez mult succes!!! :)

  • Reply
    Aurelian
    2 August, 2013 at 6:20 am

    Irule, oamenii normali nu merg la psiholog, nu-și pun întrebări, nu sunt frustrați, nu-și admit defectele și aleg să sară de pe bloc în momentele de viață crudă. Oamenii normali nu se simt bolnavi și nu se comportă ca și cum, înainte de a trăi viața, trebuie să se vindece.
    Nici oamenii speciali, frustrați, cu erori în structura interioară, nici oamenii care-și pun întrebări n-ar trebui să meargă la psiholog. Iartă-mi ignoranța, lipsa de educație, nesimțirea, dar eu nu cred nici în puterea psihologului, nici în faptul că atacurile de panică ar trebui tratate de cineva care nu-ți cunoaște intimitatea la adevărata ei valoare.
    Sunt preconceput, bineînțeles, plin de stereotipii, da’ cred în rolul unic al fiecăruia. Cred în curaj, cred în demnitate, cred în confort, cred în intimitate; cred că există pe lumea asta și oameni lași, și oameni speriați, și oameni afecțiunea, chiar dacă a existat ori nu, le-a făcut mai mult rău decât bine, cred în oameni strâmbi, cred în oameni perverși.
    …dar, Irule, oamenii normali nu merg la psiholog.
    În locul tău, eu m-aș bucura.

    • Reply
      Evergreen
      2 August, 2013 at 6:45 am

      Aurelian, nu contează că ești ”normal”, ”special”, frustrat, bolnav de frică, contează să vrei să știi mai multe lucruri despre tine și despre cum funcționezi tu ca ființă umană. Deși suntem unici, ne ghidăm și reacționăm prin stereotipii. Așa că mai bine să învățăm să acționăm conform cu noi fără să-i rănim pe cei din jur. Oamenii care merg la psiholog sunt curajoși, demni, își respectă intimitatea, ies din zona de confort și caută să se vindece, chiar dacă nu au fost diagnosticați cu vreo boală

      :)

      • Reply
        Aurelian
        5 August, 2013 at 9:25 am

        Irule,
        Doar știi că-mi place de tine. De ce să polemizăm, cu ironii ori fără, pe seama faptului că unii n-au putere să-și descopere calitățile, defectele, angoasele, obsesiile și altele care, netratate, ar putea deranja? Cine stabilește dacă și pe ce tip de sârmă trebuie să merg să merg ca să-mi găsesc echilibrul? Cine-mi spune la ce înălțime ar trebui să mă simt cel mai în siguranță?
        Înțeleg necesitatea, ba chiar aș putea să ofer circumstanțe atenuante ălora care mă acuză, dar… că vitrinele din Amsterdam mi-ar putea suplini nevoia de afecțiune nu am cum să cred niciodată, deși specialiștii lu’ pește încearcă pe toate căile să împrăștie natura umană în cât mai multe elemente care-ar trebui ”tratate” separat.
        Desigur, eu nu sunt ”mai puternic”, ci doar un îngâmfat.

  • Reply
    vasilache daniela
    2 August, 2013 at 4:47 am

    Cum bine zici, ne lipseste educatia si suntem plini de prejudecati. La oi, in Romania, ne lipseste cu desavarsire acea constientizare a nevoii de ajutor specializat. Ca de asta fac oamenii astia o scoala atat de grea, dar atat de frumoasa. Pt noi, psiholog e mama, tata, un prieten / amic, sora, etc sau ajungem mult prea tarziu, cand deja ne leaga in camasa de forta sau trecem la gesturi extreme, sinucigase. Deseori, psihologul e confundat cu psihiatrul si de aici prejudecata si rusinea….

    • Reply
      Evergreen
      2 August, 2013 at 6:43 am

      Eu sper ca oamenii sa se schimbe :)

  • Reply
    C
    31 July, 2013 at 9:37 pm

    Text bun. Asta da. Corect.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.