Stiti cand apare un om si ne indragostim nebuneste de el, iar el la inceput ne da atentie si o semi-afectiune, dar apoi spune ca nu poate? Stiti cand simtim ca se prabuseste viata in noi? Cand in sfarsit credeam ca am intalnit omul ala, el nu poate. Si citim durere si tristete in viata lui si am vrea sa i le luam si sa-l vindecam si sa (ne) fie bine.
Dar omul a spus ca nu poate sa fie cu noi. Si totusi, ii oferim confort si afectiune, ii oferim siguranta si atentie. Atunci omul, din dorinta de a se simti iubit si apreciat, dar din incapacitatea de a oferi inapoi (din varii motive), ne propune sa ramanem prieteni. Sau sa ne-o mai tragem din cand in cand, dar sa fim prieteni.
Curajul de a spune “nu”
Si atunci incepe dezastrul.
Cand cineva de care esti deja indragostit iti propune sa fiti prieteni, accepti. Vrei sa fii in preajma lui, vrei sa fii acolo cu orice pret. Si pretul e sa suferi de fiecare data cand nu e. Sa ai zeci de mii de ganduri ca e cu altcineva. Sa ramai chill, desi e peste putintele tale. Sa te daruiesti unui caz deja pierdut. Putine sunt situatiile cand celalalt isi da seama ca pierde un om extraordinar si se trezesc emotiile. De cele mai multe ori, isi va gasi pe altcineva si tu vei ramane cu zeci de mii de intrebari si cu self-esteem-ul la pamant. Vei ramane gaurit.
De aceea iti propun un exercitiu nou.
Dupa zeci de mii de esecuri, l-am practicat pentru binele meu.
Si cand cineva mi-a propus sa fim prieteni pentru ca nu poate mai mult, iar eu eram deja indragostita, am spus nu. Mi-a fost cumplit de greu, pentru ca ceva in mine isi dorea foarte mult sa-l vada pe omul ala, sa petreaca timp, sa stie de el. Dar altceva, durerea si suferinta, experientele nasoale din trecut, m-au ajutat sa fiu curajoasa. Sa spun ca nu accept asta. Ca oricat de misto suntem ca prieteni, eu stiu deja ca vreau mai mult. Si da, pot sa par slaba si vulnerabila, emo si femeie, dar nu sunt multi care au privilegiul sa fie iubiti de mine. Si asta e ceva de pretuit si nu de judecat.
Nu putem alege de cine ne indragostim
Si a functionat.
Am lucrat cu mine, cu mintea si emotiile mele, am stat cu mine si am evitat sa imi dau la gioale. Adica sa-mi repet ca nu-s buna de nimic, ca-s incompetenta emotional, ca mereu aleg gresit. Ci, am spus, ca nu e o drama, ca asta nu inseamna #foreveralone, ca mai exista oameni pe planeta asta langa care sa ma pot aseza, ca refuz sa sufar.
Am procedat corect fata de mine. Pentru ca mai presus de celalalt m-am pus pe mine, m-am ascultat pe mine. Si m-am ales pe mine. A fost un pas extraordinar de mare pentru un om care nu s-a descurcat extraordinar in a se iubi pe sine.
No Comments