Confesiuni

Despre salvatori numai de bine

Nu știu cum fac mereu, dar ajung să încalc promisiunile față de mine. Nu e o toleranță exagerată, ci mai degrabă o autosabotare constantă pe care mi-o aplic oridecâteori am ocazia. Scriu tot mai rar pentru mine pentru că am ajuns s-o fac pentru alții. Am liste lungi cu lucruri de făcut pe care le amân. Mă spală ploile și mi-e frig. Sorb din cana generoasă de cafea, poate-poate-mi revin în starea inițială. Aia de plenitudine. Am rătăcit-o pe o stradă întunecată când am decis să pun pasul în cotloanele ascunse din mine.

Ultima dată când am plâns din cauza lui tata a fost acum câteva zile. Când am realizat că toată viața, de când încep să-mi amintesc de ea, mi-a reproșat că m-a adus pe lume. Mulțumesc tată, dacă aș fi mai puțin comodă, aș veni să fac un dans de (ne)mulțumire pe mormântul tău. Încă un argument în plus în nevoia mea de a nu face niciun copil.

Visez în fiecare zi plecarea la o mare depărtare. Și visez că cineva vine să mă salveze.
Bullshit.
Nu există salvare. Suntem damnați cu toții la o existență. Dar partea mea romantică se zvârcolește în căutare de povești.
Eu de ce nu am povestea mea? Aia pe care credeam c-o merit? Eu de ce nu am prinț și iubire, calm și liniște, senzația că sunt utilă altcuiva decât mie? Eu de ce nu zbor în tandem?

surreal-photography-oleg-oprisco-11-600x600

Parcă cineva a transferat asupra mea toate karmele bășite. Parcă cineva a făcut dansuri întunecate pe mantia mea de super erou. Parcă altcineva în afară de mine conduce acest periplu numit viață.
Sunt într-un război interior și exterior cu tot. Oameni, natură, gânduri, vise, senzații.

Așa că de data asta, dacă tot sunt în linia unu în această bătălie, am decis să nu las steagul. Și-l port cât de mândră pot, pătat, călcat în picioare, ros de molii, bătrân și trist. Îl port în propria-mi bătălie cu mine și cu viața. Ori eu, ori nimicul.

Sunt suma pretențiilor celor din jur. Sunt dezamăgirea unora, eșecul umblător. Sunt persoana aia care n-a făcut nimic în viață. Sunt alintata care se ia la trânte cu viața. Sunt alintata cu prea mult timp de gândire. Sunt curva care caută alinare prin paturile bărbaților. Sunt trista care s-a trezit că există. Sunt copilul negru, oaia rătăcită, prietena egoistă, iubita cu foarte mari probleme, omul nerecunoscător, fiica risipitoare, trădarea în persoană. Ar trebui să stau la colț pe vecie.

Însă mă ridic cu neîncredere și spun: nu sunt. Sunt un om bun. Un om empatic. Un om care a tot dat de-a lungul vremii și acum are nevoie să primească.

Sunt aiurea. Arunc cu mine-n ziduri la fel cum arunc picioarele când (cred eu) că merg.

You Might Also Like

7 Comments

  • Reply
    Andrei Broscaru
    31 May, 2014 at 9:21 am

    Pot sa iti spun doar ca asa simteam si eu. Intr-un final am inteles ca asta sunt eu. Ca din asta traiesc. Din zambetele lor, din fericirea lor, din povestea lor. Poate ca povestea aia cu printi si printese nu e pentru toti. Poate ca oamenii ca tine si ca mine nici nu o vor. Dar sunt al naibii de mandru cand stiu ca am creat astfel de povesti si ca apuc sa le vad cum evolueaza.
    Am acceptat ceea ce sunt si am incetat sa ma gandesc la ceea ce mi se cuvine (pentru ca am realizat ca primeam deja) si sunt la inceputul propriei mele povesti…

    • Reply
      Evergreen
      31 May, 2014 at 9:24 am

      Sper ca povestea ta sa fie grozava!

  • Reply
    Bianca
    29 May, 2014 at 11:36 am

    Draga mea, nu trebuie sa privesti lucrurile asa. Fiecare are zile mai bune si mai rele, perioade intregi in care simti ca te scufunzi intr-o mare de kko, si altele in care doar faptul ca te-ai trezit te face cel mai fericit om. Asa e de cand lumea si important este sa ne intarim si sa invatam sa trecem peste ambele categorii de zile.

    Sa invatam sa nu mai judecam atat de mult..nici pe noi, nici pe cei din jur…poate e mai curat asa.

  • Reply
    INTJ
    16 May, 2014 at 3:07 pm

    (imho) ca sa poti iubi (pe cineva) si apoi (eventual, ca nu exista garantii,) sa fii iubit/iubita … intai tre’ sa inveti sa te iubesti (sincer) pe tine.

    • Reply
      Evergreen
      17 May, 2014 at 8:16 am

      Asa ar fi natural, dar e cel mai greu :)

  • Reply
    RaduLeb
    15 May, 2014 at 9:27 pm

    Poate că e prea devreme pentru răsplată. “Când nu pot avea ceva mă gândesc că poate merit ceva mai bun”.

    • Reply
      Evergreen
      16 May, 2014 at 10:17 am

      Poate.

    Leave a Reply

    This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.