Povești inspirate din fapte reale și trăiri imaginare

Despre senzația că celălalt ni se cuvine de drept și ne aparține

De câte ori suntem întrebați mărturisim că libertatea-n cuplu este unul dintre cele mai importante lucruri care o fac să reziste în timp. Spunem asta când suntem singuri pentru că atunci când începem o relație, libertatea capătă alt sens și lucrurile se schimbă. Câți oameni nu s-au schimbat când au început să iasă cu cineva?

Deși uneori ne afectează suntem aproape disperați să aflăm totul despre celălalt, trecutul său, marile iubiri și dezamăgiri, cele mai tari partide sexuale, cele mai mișto amintiri, oamenii care i-au marcat. Deși știm că aceste lucruri vor căpăta importanță și vor fi aduse în discuție, ori vor fi folosite prin comparație în vreo ceartă, noi cerem să aflăm. Apoi preluăm bagajul celuilalt și celălalt pe-al nostru și sperăm să pornim la un drum ușor. Cam greu…

Mai trece ceva timp și începem să croșetăm reguli de bună disciplină în relație. Așa, ca să începem să funcționăm conform cu ceva, ca să nu ne trezim că cine știe ce, ca să… în caz că sau mă rog, să nu cumva… Ce ciudați devenim atunci când suntem doi.

Apoi ne gândim că celălalt ne aparține nouă, de drept. Că orice face sau zice are legătură directă cu persoana noastră, că ni se cuvin atenția, iubirea, îmbrățișările, săruturile, nouă și numai nouă. Devenim posesivi cu celălalt, cu tot ce a avut, are și va avea. Îl iubim intens, grav, dureros, îl vrem tot timpul alături de noi și vrem să fim mereu pe primul loc în prioritățile sale. Vrem să știm sigur că nimic nu poate lua atenția de la noi, să fim centrul universului celuilalt.

Și celălalt face același lucru cu noi. Apoi începem să ne simțim constrânși și sufocați. Spune că scârțâie relația. Prezența celuilalt e motiv de enervare sau de tristețe. Fugim cât mai departe alături de oameni care nu ne încarcă atât. Preferăm să stăm singuri în parc, să ne plimbăm pe străzi, să ne plimbăm cu metroul de la un capăt la altul doar să întârziem să ajungem acasă.

Obosim cu tot ce avem de dus pe drum. Relația nu mai e ușoară. Iubirea devine altceva. Ne simțim posedați, avuți, greșiți în ecuație. Uităm că libertatea este cel mai de preț lucru într-o relație, că stă la baza iubirii, că ne ajută să respirăm și în tandem și singuri. Devenim triști și atunci alegem să plecăm și de cele mai multe ori s-o luăm de la capăt…

Cu bine,

Foto

You Might Also Like

3 Comments

  • Reply
    unu
    5 September, 2013 at 7:29 am

    o relatie are nevoie de oxigen din cand in cand…prea putin o sufoca, prea mult o rugineste

    • Reply
      Evergreen
      6 September, 2013 at 7:43 am

      Da, are nevoie…

  • Reply
    Maria
    1 September, 2013 at 10:19 pm

    Vai, dar cum atârnă trecutul și ce exasperant devine, când nu ne vedem de treabă și scormonim cu nesaț! Atârnă și macină.

  • Leave a Reply

    This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.