Confesiuni

Despre suspensie

Cîteodată mi-ar plăcea să mă părăsesc. Deodată, printr-un salt magic, să mă învîrt de trei ori într-o piruetă şi să mă dizolv. Cu graţie. Incursiune în suspensie. Agăţată de capatul unei spirale. Într-o beznă mov cu puncte luminoase. Cu o familie numeroasă de licurici ce mi-ar plimba paşii. Ce mi-ar arăta cărarea. Sau să mă transform într-un roi de fluturi coloraţi, să zbor la oamenii dragi mie şi să-i învălui în iubire.

Întîi şi întîi m-aş opri la bunica. M-aş furişa pe fereastra casei copilăriei mele şi aş pîndi-o cu dragoste. I-aş săruta mîinile şi i-aş alina dorurile cu o îmbrăţişare de mulţumire. I-aş număra ridurile şi varicele şi timpii în care spatele s-a arcuit sub greutatea bătrîneţii şi a inevitabilelor boli. I-aş mîngîia picioarele şi inima bolnavă şi i-aş împleti părul în cosiţe presărate cu flori de cîmp. Asemeni prinţeselor din poveşti.  Părul alb picat pe umerii vieţii. Părul alb picat în valuri sărace. Părul alb picat.

img_2571 Mai apoi m-aş duce tot la bunica, dar cu doisprezece ani în urmă. Pe vremea cînd picioarele nu-i şedeau locului, cînd umerii erau drepţi, cînd părul castaniu se ascundea în coc sub un batic înflorat, cînd mîinile nu erau decît obosite de la muncă şi nu obosite de la timp. Pe vremea cînd nu purta dorul bărbatului în ea. În verile vacanţei cînd stăteam pe prispă la amurg şi povesteam vrute şi nevrute, istorii şi întîmplări din viaţă şi din alte timpuri. Aş iubi-o mai mult. Cu toată fiinţa mea. I-aş săruta mîinile şi aş petrece timp înzecit în compania bunicii mele. Doar-doar n-o pleca nicicînd. Pentru ea aş schimba legile firii şi i-aş da în dar nemurire.

Apoi printr-un salt cu îngeri la braţ m-aş năpusti peste bunicu’. Acolo unde e acum. După opt ani de nelume. Nu l-aş întreba despre cum e să mori, ce lumini vezi, de e sau nu e adevărul suprem, dacă îngerii cîntă evanghelii şi dacă Dumnezeu face vizite matinale şi preferă ouăle moi? L-aş întreba dacă simte dor. Dacă îi plac strănepoţii născuţi după, dacă s-a întîlnit cu diverşi, dacă a băut rachiu cu Eminescu şi dacă îi mai arde de glume. Dacă îi e dor să ne plimbe cu căruţa la pripor şi dacă ar mai bea vinul din via de pe deal. Dacă ar mai merge la Islaz şi dacă ar mai sparge alune în dinţi. Dacă îi e dor de voluptatea tinereţii cînd se cufunda în carnea fragedă de femeie tînără, de horele din sat, de mirosul fînului proaspăt cosit. Dacă îi e dor de bunica.

În ultima fază a timpului patru, pe cînd clepsidra ar fi aproape de finele procesului, pe cînd te uiţi cu jind la golul rămas în urma nisipului, pe cînd vrei să fii magician şi să opreşti vuietul mării, strigătul albatrosului şi moartea-n palmă aş zbura opt ani în urmă. În ziua fatidică de Crăciun geros şi aş sta în gardă păzind moartea la căpătîiul bunicului. Cu vorbe mieroase şi cu jale aş convinge-o să nu-l ia, iar pe bunicul meu drag l-aş convinge să nu se ducă. M-aş lupta cu îngerii, cu moartea, cu furiile zeilor, cu iarna şi cu omătul ce scîrţîie sub papucii de gumă.

Şi poate dacă-aş fi fost acolo…

You Might Also Like

7 Comments

  • Reply
    Ghicitoare « Manelist
    20 February, 2009 at 12:55 pm

    […]  despre suspensie […]

  • Reply
    Ralukaaa
    20 February, 2009 at 9:22 am

    Postul asta al tau chiar m-a afectat. Am ramas fara mamaita mea iubita pe 31 Oct 2008 si inca nu-mi vine sa cred. O visez aproape in fiecare nopate! A fost copilaria mea, a fost prima persoana careia i-am zis “mama”…a fost enorm! Inca mai e!

    Bucura-te de a ta cat inca o mai ai! Spune-i tot pana nu e prea tarziu!

    Desi am fost langa mamaia mea in ultimele clipe si am simtit ca moartea si ingerii o vor. Am incercat sa lupt cu ei. Dar sunt prea puternici! Te-ar fi biruit oricum! Si nu glumesc! :(

  • Reply
    andrada
    19 February, 2009 at 6:52 pm

    femeie, am plans la postul asta. plans din ala cu sughituri:|
    bunicii mei [cel putin aia care conteaza] sunt in viata si sper sa mai fie mult timp de acum incolo, dar postul asta m-a atins. nu stiu exact unde, dar m-a atins bine.
    si mi-am vazut si toata copilaria prin fata ochilor intre paragrafe.

  • Reply
    deea
    19 February, 2009 at 4:51 pm

    bunicii au un rol asa de important in viata noastra, pacat ca ne dam seama de asta abia dupa ce nu mai sunt, sau cel putin unii dintre noi fac asta..

  • Reply
    Ana
    19 February, 2009 at 2:06 pm

    elogii aduse bunicilor, persoanelor dragi care nu mai sunt langa noi…
    Sincer sunt invidioasa pe cei care si-au petrecut copilaria in compania bunicilor…ai mei bunici au plecat de mult timp la un “rachiu cu Eminescu”…eram mult prea mica sa imi dau seama ca o sa se duca si ca o sa pierd clipe frumoase alaturi de ei…(aveam 4 ani cand bunicu a “plecat” si 5 ani cand si mamaie s-a dus dupa el, nu putea sa stea aici fara el…)
    Şi poate dacă-aş fi fost acolo…i-as fi pretuit mai mult…acum sunt doar in sufletul meu si in povestile pe care mama mi le zice cu si despre ei…

  • Reply
    lollitta
    19 February, 2009 at 1:53 pm

    si poate daca as fi fost acolo… imi spun mereu cand ma gandesc la mama. si la doi dintre bunicii pe care deja i-am pierdut…
    dar poate tocmai pentru ca n-am fost acolo ei toti au ramas in sufletul meu la fel de vii

  • Reply
    martisor
    19 February, 2009 at 1:47 pm

    elogii aduse bunicilor (si parintilor)… cred ca nu o sa ma satur niciodata de scris, de reinventat. si niciodata nu cred ca o sa gasesc forma, continutul absolut.

    e asa grozav sa ai bunici! am trait fiecare emotie cu tine…

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.