Povești inspirate din fapte reale și trăiri imaginare

Despre timp și despre fuga lui nebună

Timpul, această unitate relativă care ne este ori prieten, ori dușman, zboară ca un nebun, fără să-i pese câtuși de puțin de dorințele noastre. Timpul asociat de cele mai multe ori cu vârsta, este ceva avut, dar nevăzut, dar care-și face simțită prezența, tocmai prin posibilitatea absenței sale.

Se scurge timpul

Avem senzația că există timp suficient pentru toate sau mergem în extrema cealaltă și simțim că ni s-a scurs totul și am rămas în fundurile goale într-o viață neînsemnată. La 18 ani lumea se așează la picioarele noastre și timpul e cel mai bun camarad, putem face orice, oricum, oricând, putem amâna, putem uita… ne permitem orice excentricitate, căci avem cel mai de preț dar în buzunarul de la piept. La 25 de ani suntem cumva între a avea și a nu avea timp, urmând ca la 35 să simțim că suntem aproape de final, moment în care începem să renunțăm…

Nu știm cum să-l luam, de partea noastră sau împotriva. Știm doar că și-a modificat consistența, dacă o putem numi așa. Că cele 12 ore de acum 15 ani nu mai sunt cele 12 ore de acum. Că suntem într-o grabă continuă, că ne lipsește timpul, că alergăm și ticăie ceasul și noi nu am făcut ce ne-am propus. În goana după vieți prefabricate ne uităm așezați pe-o bordură. Noi, părți din noi, mai încete, rămân pierdute pe cine știe ce trotuare. Ajungem la final, o mică parte din noi, epuizați… ce-am însemnat în tot acest periplu?

Partea cea mai cruntă este că avem senzația că este timp să iubim. Sau să iertăm. Sau să ne împăcăm cu cine știe ce om cu care ne-am ciondănit la un moment dat. Și rămânem furioși de parcă ni se pun suntem infiniți. Și la un moment dat se termină timpul, se scurge totul din clepsidra vieții și ne ducem. În ultimele momente nu facem decât să dăm timpul înapoi și să căutăm viața din el, dar de multe ori se întâmplă să nu fie, să fi absentat din propriul nostru destin.

Buddha spune că problema este că avem senzația că avem timp. O afirmație care zguduie puțin stabilitatea și confortul minții noastre. Adevărul este că timpul este relativ și atât de fragil, că s-ar putea să-l rătăcim prin cine știe ce buzunar. Așa că poate ar fi mai bine să-l trăim cât putem de frumos și bine, să renunțăm la lucrurile care nu ne-au fost menite, să iubim și să iertăm. Pe noi, pe ceilalți, universul…

Cu bine,

Foto & Cover Foto

You Might Also Like

No Comments

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.