Povești inspirate din fapte reale și trăiri imaginare

Despre ușurătatea te iubescurilor de zi cu zi

Merg pe stradă și aud oameni care vorbesc la telefon, la final spun te iubesc, marcă preluată de la americani (probabil). Văd oameni în relații, dezamăgiți, încrâncenați, triști. Îi întreb de ce stau, iar ei îmi răspund că iubesc și că nu pot să se despartă de cutărescu pentru că ar suferi. Deci, nu se despart pentru că suferă și nu pentru că îi iubesc.

Eu spun rar de tot te iubesc. Maică-mea m-a auzit de 5 ori în viața ei, dar în alea 5 abia am legat cuvintele, fiind gâtuită de emoție. Soră-mea la fel. Nici în relații n-am prea spus, iar dacă o făceam des era din inerție, probabil. Sau ca răspuns. Sau din nevoia de confirmări. Sau pentru că așa se face. Prietenilor le spun că-i iubesc atunci când simt că altfel nu mă pot exprima. Pentru mine e greu să spun asta, pentru că e ceva în care chiar cred cu adevărat.

M-am cam săturat de oamenii proști care confundă iubirea cu alte sentimente. N-oi ști eu ce e într-adevăr și n-aș putea să dau o definiție exactă, dar sunt într-o continuă căutare a sensului iubirii (acum cred că vindecă). Cine știe ce mai aflu pe parcurs. Să revin la oamenii-bivoli care au senzația că dacă stai cu cineva 13 ani, faci doi plozi și te înțelegi cât de cât la pat în timpul în care nu vrei să-i spargi capul că există, asta înseamnă că iubești. Sau dacă ești posesiv, gelos, disperat și vrei să stai înlănțuit de celălalt… asta tot iubire e. Sau dacă simți că nu poți trăit fără respectivul, vrei să te arunci de pe Inter și simți că ești nimic, da clar, îl iubești de nu mai poți.

Păi nu. Eu zic că nu e asta. Iubire e să fii tot și dacă celălalt lipsește, nu te vrea sau e fericit lângă altcineva. Ai fi un tot mai bun, mai cald, mai aproape de adevăr, dacă celălalt te-ar iubi în felul și forma aia, dar nu ești nimicul, oricât de romantic ar suna. Când aud fraze de genul: nu pot trăi fără x sau viața mea nu mai are sens fără y, îmi vine să mă duc să fac o baie-n Dâmbovița.  Atunci amuțesc. Nu pot să explic că așa ceva este o tâmpenie, că asta nu e iubire, e altceva, e un ego rănit sau obișnuința sau frica de singurătate… dar nu pot trăi fără… nu! Refuz să cred.

Io înainte să spun cuiva că-l iubesc, mai ales dacă sunt într-o relație… mă perpelesc ce n-ai văzut. Ca nu cumva să zic o minciună, ca nu cumva să fie altceva, ca nu cumva să… pentru că-s cuvinte mari care cuprind multe esențe și multe senzații… și mi-e teamă să nu lipsească vreuna și să nu fie totul complet.

Deci fără tine sunt tot eu. La fel. Lumină-n gând, plutire-n mers. Zâmbit aiurea, căutări în alții. Fără tine sunt eu, fericită, vie, derutată uneori. Fără tine nu mor, nu mă sting, nu sufăr de se mută cerul, nu-mi beau mințile, nu-mi pierd speranța, nu leșin de dor. Fără tine, mi-e altfel, dar mi-e bine. Ar fi probabil o împlinire ciudată dacă acest fără s-ar transforma în cu, dar nu mai trag speranță și nici nu spun că dacă e să fie, va fi. Nu mai contează.

Nu dau lecții de viață, fiecare spune ce și cum vrea sau simte. Dar iubirea e tratată prea ușor și toată lumea are impresia că e simplă, frecție la picior de lemn. Sau că doare al dracului. Nu doare iubirea, dor altele… orgoliul, disperarea, fricile, încrederea în sine, dorința de validare de la alții… altele. Iubirea e bună, e dulce.

Deci m-am dat de zece ori peste cap și din omul de piatră am revenit la omul fără frică. Dacă-n ultima perioadă am refuzat să cred în iubire, în oameni, în orice înseamnă emoție… m-am potolit. Revolta s-a stins și știu că o să mă învăluie cea mai frumoasă senzație pe care omul e capabil s-o trăiască. Și când o să-i foșnească rochia la ușa sufletului meu, o să-i deschid cu tot entuziasmul… și-o să fie iubire din aia din interior, aia care-mi încălzește și inima și trupul și mintea. Iubirea aia care o să mă crească și-o să mă aducă mai aproape de adevăr…

 

Foto 
HugsLovePeace
>.<

You Might Also Like

14 Comments

  • Reply
    Evergreen
    29 June, 2012 at 6:06 am

    Stau cu urechea ciulita :)

  • Reply
    lavieenmarie
    28 June, 2012 at 11:12 pm

    Da, o sa deschizi inainte sa bata(la usa), pentru ca e sincronul perfect, si nu pentru ca este sincronul si nici perfectul, ci pentru ca e iubirea, care doar ea e tot aia. E asa o confesiune postul asta, ca mentionand-o se si murdareste. E curata si e adevar. Si toti cei cu teiubescul egal cu pa si buna, sunt tot aici, doar ca un pic mai in urma. Suntem cu totii diferiti, din fericire. Dar si la fel. No matter what, e iubire. :)

  • Reply
    Evergreen
    28 June, 2012 at 7:34 pm

    hmmmm… numai pe fb am dat de reclama. o fi lumea mica, inseamna ca am si vorbit, nu?

    • Reply
      sam
      29 June, 2012 at 7:17 am

      nu, nu inseamna :)

  • Reply
    sam
    28 June, 2012 at 7:32 pm

    p.s.: dansai intr-un fel… :))

  • Reply
    sam
    28 June, 2012 at 7:31 pm

    nu ma ai pe fb. nici n-am fb. si nici nu ma intereseaza. dar avem prieteni comuni, lumea e chiar mica. cum crezi ca eram la mare la juma’ de metru de tine? oameni comuni.

  • Reply
    Evergreen
    28 June, 2012 at 5:19 pm

    Sam – te am pe fb? uau.

    Andreea – nu o inteleg ca pe o ofensa, dar cred ca gresesti. Ai luat cuvintele si n-ai vazut mai departe de ele. Nu-s un om frustrat, sunt un om care cauta, gandeste, simte. Dar frustrata ca nu iubesc… ooof. Ori poate tu faci parte din categoria celor care stiu si-mi pot defini iubirea… nu pot decat sa ma bucur pentru tine. Si cam atat

  • Reply
    sam
    28 June, 2012 at 1:42 pm

    ah, era despre te iubesc? niste cuvinte, doar atat.

  • Reply
    sam
    28 June, 2012 at 1:41 pm

    exact acum mi-as fi dorit sa fiu extravagant la suprafata. pacat ca sunt doar pe interior. chiar visam sa joc intr-o reclama la un moment dat in viata. lasa ca tin aproape, poate o sa ma anunti din timp cumva data viitoare. asa ca sa am timp sa ma fac extravagant :)

  • Reply
    Andreea
    28 June, 2012 at 11:39 am

    Ce ai scris tu mai sus este o reactie de frustrare datorata faptului ca tu inca nu iubesti, pentru ca atunci cand esti in starea de iubire chestiile pe care le-ai scris tu mai sus nu au nici cea mai mica importanta, deci nu ajungi sa le contemplezi si cu atat mai putin sa te sinchisesti sa scrii despre ele. Sa nu intelegi asta ca o ofensa, nu am avut nici cea mai mica intentie.
    Iti doresc o zi buna! :)

  • Reply
    prettycar
    28 June, 2012 at 8:52 am

    Sunt de acord cu tine, nu poti spune un lucru daca nu il simti:))

  • Reply
    Geo
    28 June, 2012 at 3:20 am

    Mie mi se pare ca nu mai are nicio valoare daca e spus atat de des. E ca si cum “te iubesc” ar deveni “mai vorbim” sau “pa”.

  • Reply
    Evergreen
    27 June, 2012 at 9:23 pm

    In primul rand, eu n-am vrut sa conving pe nimeni ca e buna sau rea, ci am spus ce cred eu despre asta. In al doilea rand, fiecare are libertatea sa creada ce vrea in privinta dragostei.

    Din ce inteleg eu, tu privesti iubirea prin ceea ce ai trait tu candva, dar te-ai intrebat daca a fost pe bune? E o perspectiva romantico-tragica a iubirii, din dragul de a trai la nivel intens… dar eu n-o mai vad asa. Reactiile alea vin de la minte, cu gatuirea si cu melancolia si singuratatea, din teama ca iubita sa nu faca altceva cand nu e cu tine sau sa nu inteleaga ce urmeaza sa-i spui. Asa cred eu.

    altfel, e usoara. si buna. ca te ajuta sa te intorci la fiinta ta. ma rog, daca e iubirea care trebuie, care e veche din alte vieti si nu cea adusa-n contemporan.

  • Reply
    Anonim
    27 June, 2012 at 9:17 pm

    Sunt de acord cu primele idei, că te iubescului îi este diminuată valoarea/semnificația printr-o prea facilă întrebuințare zilnică, dar cred că din alte motive decât că iubirea nu e acea pasiune extraordinară pe care unii țin să o exprime teribil cu fraze de genul “Nu pot trăi fără X”…

    Iubirea e neapărat dulce și bună? Fără iubire ești tot tu? Din păcate, nu cred că e cazul ca atunci când ești îndrăgostit, să existe posibilitatea de “fără iubire”, cel puțin nu la timp pentru a fi tot tu însuți în continuare. Cred că e ca și atunci când afli un adevăr și îți este imposibil să îți amintești cum era când nu știai ceea ce știi – nu ești capabil în acel caz nici să continui să nu știi acel adevăr, nici să nu crezi că el e adevărat – asta dacă într-adevăr e real pentru tine și îl înțelegi. Cât despre iubire, tocmai m-am uitat la un film pe care îl recomand cu căldură, e pe aceeași temă:
    “Un Baiser S’il Vous Plait” (2007)

    Iubirea, țin să cred, dintr-o experiență mai mult nereușită, că include foarte multe dintre momentele de singurătate și melancolie, în care te gândești ce bine ar fi să fii împreună cu iubita. Sau momentele în care ești gâtuit și nu știi ce să zici, cu toate că ți-ai plănuit discursul ore în șir dinainte, memoria parcă scurtcircuitând haotic în cel mai nepotrivit moment. Iubirea e exact acel scurtcircuit, care nu e întotdeauna ceva bun. Poate să fie chiar ceva foarte rău, exact din pricina faptului că poate fi foarte bun, dar nu e.

    Dar într-adevăr. E mult mai mult decât un “bună ziua” și un “la revedere”. Totuși nu m-ai convins că e și ceva mai bun.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.