Secvente

Dezamăgirea unui român care stă acasă, locul unde nu se întâmplă nimic

Azi m-a certat un prieten că nu ies în stradă. Că noi, intelectualii, ne fofilăm de la a spune ce ne apasă. I-am spus că n-am de gând să fiu bătută inutil, dar m-am simțit oarecum vinovată. Și în seara asta am ieșit să văd, să filmez și să iau pulsul evenimentului. Pentru că da, sunt omul care susține vehement că dacă ar fi fost mai mare ar fi fost pe străzi la revoluția din 1989, deci era cazul să le mulțumesc celor care au murit pentru ce (n-)am acum.

Ce-i drept feelingul din mijlocul mulțimii este incomparabil. Senzația de teamă cu revoltă, nevoia de a schimba ceva și simțul inutilității într-un sistem corupt mi-au dat fiori pe șira spinării. Dar nu suficient cât să rămân acolo când au început violențele și când unii aruncau cu pietre în jandarmi care ricoșau în protestatari, ăia pajnici.

M-am întrebat ce au simțit adevărații eroi când le șuierau gloanțele pe la urechi și nu mi-am putut explica.

Românii strigau fiecare-n legea lui. Unul cu salariul, unul cu muie Băsescu, unul cu pensia, altul cu medicina. Individualist, dar cu spirit de turmă când vine vorba de a da în cap.

Am refuzat să devin unealtă într-un război personal dintre jandarmi și niște indivizi. Am plecat să beau bere și să privesc revolta românului furios la tv, dar am rămas cu starea aia de tristețe care se acutiza cu fiecare bucată de treaptă aruncată-n aer.

După o oră am fost anunțați că nu se mai servesc băuturi alcoolice și că nu avem voie să părăsim incinta. Opa? Good old times. Am ieșit pe ușa din dos (lol) și am mers înapoi. Ne-au oprit gazele lacrimogene și niște oameni nervoși care rupeau gardurile, semnele de circulație și ce prindeau în cale. Pe motiv că au fost puse de Ceaușescu, mort și îngropat, făcut pământ de oale.

Am filmat. M-au luat dezgustul, dezamăgirea, o senzație de furie. Aș fi vrut să-i întreb ce au cu gardul. Cu asfaltul? De ce strică orașul pe care noi îl vom plăti? De ce rup bordurile, nu ne-am săturat să tot punem unele noi? De ce dau foc în stradă? De ce se comportă ca niște barbari? Și care este soluția la jos Băsescu? Pe cine vor la lider? Ce alt pui de comunist vor să ne conducă? Și ce putem face să fie altfel? Că ce facem deja e total greșit.

Noi suntem sistemul corupt. Noi suntem șpaga, furtul, minciuna, lipsa respectului, jegul de pe străzi, nesimțirea din jur. Noi suntem oamenii de la conducere, noi suntem asfaltul vandalizat, bolovanii aruncați, focurile din centrul străzilor (la care se încălzeau aurolacii care strigau din când în când jos preșidintili băsiescu), înjurăturile, tunurile cu apă, gazele lacrimogen, ureletele, sângele, lipsurile.

Vorba lui Andrei: oare câți dintre cei care se isterizează violent nu au făcut parte din sistem, nu au luat/dat șpagă, nu au furat, nu au tras în piept? Oare câți dintre cei care dau foc magazinelor au fost corecți?

Da. Ne-a ajuns cuțitul la os și situația nu se rezolvă cu grup hug și flori pe după urechile jandarmilor. Da, trăim într-o țară infectă, coruptă, aproape egală cu pământul. Da, totul pute, toți suntem pătați, căci da, am dat șpagă și dau din inerția sistemului, de teama de a nu muri într-un spital, dar da, vreau să ne fie mai bine. Să fim civilizați, cu salarii pe măsură și cu oameni mulțumiți.

N-am ieșit în stradă să-mi strig oful pentru că nu mă aude nimeni. Printre muie Băsescu și pietrele care sparg timpane vocea mea nu există. Dar în fiecare zi încerc să fac altceva care să schimbe. Pe mine întâi, căci îmi curge-n vine sânge pătat de român și sistemul în care trăim.

După experiența străzii prefer să stau în casă. Cu televizorul închis. Cu scenariile mele. Cu viața mea și cu micul meu drum.

Eu atât aș vrea să știu, dacă Băsescu e jos cine vine la conducere? Că toți sunt niște comuniști împuțiți. Nu e nimeni fresh, open minded, setat pe muncă și nu pe furt, din figurile cunoscute.

Nu-s pro Băsescu. Să fie dat jos. Cu totul. Guvernul. Udrea. Boc. Uatever. Toți. Și să trăim din inerție. Ca bezmeticii.

Să trăim! (bine)

 

You Might Also Like

20 Comments

  • Reply
    lucian
    17 January, 2012 at 10:21 pm

    Si ce daca au distrus o bancutza din parc sau un semafor cei de la putere au distrus o tara intreaga!

  • Reply
    boemul
    17 January, 2012 at 7:00 am

    off-topic: e ceva ciudat cu blogul asta al tău, eu pănă azi nu vedeam nicio postare mai nouă de 08.01. Parcă s-a mai întâmplat odată o fază d-asta, anul trecut. Ţi-a mai zis cineva?

  • Reply
    livium
    16 January, 2012 at 7:14 pm

    imi era putin dor sa vad ce mai scrii, dar vad ca deja faci valuri :).
    evergreen, cine sa vina in locul lui fat-frumos din lacrima lu’ ovidiu?
    iti spun eu: oricine. s-ar putea sa fie mai rau, s-ar putea sa fie mai bun. dar zau ca merita incercat.
    in rest, vezi si tu ce faci…

  • Reply
    Al doilea post | Inca astept idei…
    16 January, 2012 at 6:50 pm

    […] [Rox Andrei, Dezamagirea unui roman care sta acasa, locul unde nu se intampla nimic, (2012), http://irule.ro/dezamagirea-unui-roman-care-sta-acasa-locul-unde-nu-se-intampla-nimic/, accesat ultima data la […]

  • Reply
    Flo
    16 January, 2012 at 3:38 pm

    noi suntem poporul, noi ne pedepsim singuri distrugand orasul, astfel incat poate tot noi o sa ne oprim vreodata din mancat cacat si o sa facem ceva, ORICE. pleavo.

  • Reply
    Taner
    16 January, 2012 at 1:17 pm

    Google this: Mihail Neamtu, Nicusor Dan.

  • Reply
    adrian
    16 January, 2012 at 10:55 am

    Cum zicea si Emma Goldman “i don’t want your revolution if i can’t dance”.
    La fix intra.

  • Reply
    Corina
    16 January, 2012 at 7:30 am

    Poti sa imi arati buletinul, ca eu tot nu te cred ca erai prea mica sa iesi in strada in ’89. Altfel nu ai nicio scuza sa fii fixata pe aceeasi placa tocita de “toti sunt niste comunisti imputiti”. Si cred ca tu ai fost la ultrasi in scurtele momente in care ai stat acolo, de ai auzit doar “muie basescu”. De unde am stat eu, la Universitate, am auzit mii de glasuri care strigau “demisia” si “jos basescu”, si mii de perechi de palme care aplaudau ambulantele SMURD cand treceau pe langa ei. Inclusiv in momentele cand jandarmii se faceau ca nu ii pot tine sub control pe dementii de la Unirii si Cocor!

  • Reply
    Evergreen
    16 January, 2012 at 7:16 am

    Draga eu, iata ca te inseli. Mi-au facut cinste prietenii cu o bere pentru ca n-am avut. Si eu ca si ceilalti sufar de lipsuri. Si eu ca si ceilalti vreau un job mai bun, o viata mai buna, dar nu rezonez cu foc si violente. Si nu am niciun interes sa ma bat cu jandarmii si sa fac din Bucuresti un camp de lupta.

    NU vreau sa platesc borduri. Si nu vreau ca violenta asta sa se intoarca impotriva celor care protesteaza. Ca printre cei furiosi sunt si cei satui, dar calmi.

  • Reply
    eu
    16 January, 2012 at 3:38 am

    doamne, cat de prost le-ai spus! Ai fost sa bei bei bere ptr ca ai bani ptr a bea o bere…acolo au fost mii de oameni care nu au dupa ce bea apa, dar barem sa bea o bere….

    cine vine in locul lui Basescu? De ce crezi ca ca nu exista un om caruia sa-i pese intr-adevar de amaratii aia care isi strigau disperarea, saracia, frustrarea, care sunt umiliti de o curva si un betiv?
    Da, platim tot noi bordurile si gardurile…Bordurile lui Videanu..dar cel putin platim ce nu mai avem, nu platim de 3 ori aceleasi borduri doar ptr a mai scoate cineva un profit ptr a-si cumpara pantofi de mii de euroi…..
    Vezi tu, fiecare striga ce simtea in momentele acelea, fiecare isi striga durerea….durerea de a nu avea ce pune pe masa copiilor, durerea batranilor care au cotizat zeci de ani la un sistem si care sunt batjocoriti acum…a fost ceva spontan, nu ceva organizat ca sa pot striga in cor o singura lozinca anti-basescu….

    sa traiesti bine si la cat mai multe beri in fata teveului!

  • Reply
    Sebastian Heroiu
    16 January, 2012 at 12:33 am

    Speranța moare ultima. #solidaritate

  • Reply
    Eu
    15 January, 2012 at 11:43 pm

    N-am dat spaga n-am tras in piept in viatza mea, si zau de nu ma intorc si maine, in strada, sa imi urlu indignarea. E usor sa zici ca urasti sa fi roman, ca Romania e o tzara de cacat, e mai greu sa te sacrifici pt ea. Si daca mor ce? se schimba ceva? nu-mi pasa, gestul conteaza

  • Reply
    Monica
    15 January, 2012 at 11:30 pm

    am rezonat complet..multumesc !

  • Reply
    gabone
    15 January, 2012 at 11:26 pm

    Pur adevar…CINE?

  • Reply
    o cititoare oarecare
    15 January, 2012 at 11:21 pm

    Doru Oprisan, stai calm ca bordurile se inlocuiau si fara sa fie distruse. si referitor la treaba cu Basescu, in Libia cand oamenii au facut revolutie impotriva lui Gaddafi, crezi ca oamenii se gandeau pe cine sa puna in locul lui?

  • Reply
    Dragos
    15 January, 2012 at 11:19 pm

    Este aceasi veche problema a protestelor.. nimeni nu are un plan dincolo de ‘sa-l dam jos pe X’ si ‘protestatarii’ care merg ca la meci, poate iese cu bataie

  • Reply
    N-am
    15 January, 2012 at 10:59 pm

    La monarhie te-ai gandit?

  • Reply
    Maria Eftimie
    15 January, 2012 at 10:43 pm

    Frumos scris si exprimat. Parerea mea este ca exista un personaj TANAR si pus pe fapte mari, daca nu stiai deja de Remus Cernea. Daca nu vine unul tanar sa ne conduc tara, clar nu se va schimba nimic. astialalti nu prea au orizonturi.

  • Reply
    Mărgeluţa
    15 January, 2012 at 9:28 pm

    Doamne, cat de bine le-ai zis!

  • Reply
    Manon
    15 January, 2012 at 9:17 pm

    grina? chapeau! te iubesc definitiv.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.