Dezamăgirea unui român care stă acasă, locul unde nu se întâmplă nimic

Azi m-a certat un prieten că nu ies în stradă. Că noi, intelectualii, ne fofilăm de la a spune ce ne apasă. I-am spus că n-am de gând să fiu bătută inutil, dar m-am simțit oarecum vinovată. Și în seara asta am ieșit să văd, să filmez și să iau pulsul evenimentului. Pentru că da, sunt omul care susține vehement că dacă ar fi fost mai mare ar fi fost pe străzi la revoluția din 1989, deci era cazul să le mulțumesc celor care au murit pentru ce (n-)am acum.

Ce-i drept feelingul din mijlocul mulțimii este incomparabil. Senzația de teamă cu revoltă, nevoia de a schimba ceva și simțul inutilității într-un sistem corupt mi-au dat fiori pe șira spinării. Dar nu suficient cât să rămân acolo când au început violențele și când unii aruncau cu pietre în jandarmi care ricoșau în protestatari, ăia pajnici.

M-am întrebat ce au simțit adevărații eroi când le șuierau gloanțele pe la urechi și nu mi-am putut explica.

Românii strigau fiecare-n legea lui. Unul cu salariul, unul cu muie Băsescu, unul cu pensia, altul cu medicina. Individualist, dar cu spirit de turmă când vine vorba de a da în cap.

Am refuzat să devin unealtă într-un război personal dintre jandarmi și niște indivizi. Am plecat să beau bere și să privesc revolta românului furios la tv, dar am rămas cu starea aia de tristețe care se acutiza cu fiecare bucată de treaptă aruncată-n aer.

După o oră am fost anunțați că nu se mai servesc băuturi alcoolice și că nu avem voie să părăsim incinta. Opa? Good old times. Am ieșit pe ușa din dos (lol) și am mers înapoi. Ne-au oprit gazele lacrimogene și niște oameni nervoși care rupeau gardurile, semnele de circulație și ce prindeau în cale. Pe motiv că au fost puse de Ceaușescu, mort și îngropat, făcut pământ de oale.

Am filmat. M-au luat dezgustul, dezamăgirea, o senzație de furie. Aș fi vrut să-i întreb ce au cu gardul. Cu asfaltul? De ce strică orașul pe care noi îl vom plăti? De ce rup bordurile, nu ne-am săturat să tot punem unele noi? De ce dau foc în stradă? De ce se comportă ca niște barbari? Și care este soluția la jos Băsescu? Pe cine vor la lider? Ce alt pui de comunist vor să ne conducă? Și ce putem face să fie altfel? Că ce facem deja e total greșit.

Noi suntem sistemul corupt. Noi suntem șpaga, furtul, minciuna, lipsa respectului, jegul de pe străzi, nesimțirea din jur. Noi suntem oamenii de la conducere, noi suntem asfaltul vandalizat, bolovanii aruncați, focurile din centrul străzilor (la care se încălzeau aurolacii care strigau din când în când jos preșidintili băsiescu), înjurăturile, tunurile cu apă, gazele lacrimogen, ureletele, sângele, lipsurile.

Vorba lui Andrei: oare câți dintre cei care se isterizează violent nu au făcut parte din sistem, nu au luat/dat șpagă, nu au furat, nu au tras în piept? Oare câți dintre cei care dau foc magazinelor au fost corecți?

Da. Ne-a ajuns cuțitul la os și situația nu se rezolvă cu grup hug și flori pe după urechile jandarmilor. Da, trăim într-o țară infectă, coruptă, aproape egală cu pământul. Da, totul pute, toți suntem pătați, căci da, am dat șpagă și dau din inerția sistemului, de teama de a nu muri într-un spital, dar da, vreau să ne fie mai bine. Să fim civilizați, cu salarii pe măsură și cu oameni mulțumiți.

N-am ieșit în stradă să-mi strig oful pentru că nu mă aude nimeni. Printre muie Băsescu și pietrele care sparg timpane vocea mea nu există. Dar în fiecare zi încerc să fac altceva care să schimbe. Pe mine întâi, căci îmi curge-n vine sânge pătat de român și sistemul în care trăim.

După experiența străzii prefer să stau în casă. Cu televizorul închis. Cu scenariile mele. Cu viața mea și cu micul meu drum.

Eu atât aș vrea să știu, dacă Băsescu e jos cine vine la conducere? Că toți sunt niște comuniști împuțiți. Nu e nimeni fresh, open minded, setat pe muncă și nu pe furt, din figurile cunoscute.

Nu-s pro Băsescu. Să fie dat jos. Cu totul. Guvernul. Udrea. Boc. Uatever. Toți. Și să trăim din inerție. Ca bezmeticii.

Să trăim! (bine)