Durerea e direct proportionala cu relatia. Cu cat mai apropiata, cu atat e mai dureros. Dezamagirile vin, fie ca ne place, fie ca nu. Poate ele vin pentru ca ne cladim asteptari. Nu poate, probabil. Si stiu, una dintre legile unei existente sanatoase, e sa nu ai asteptari. De la oameni, de la viata. Dar asta e o forma ideala la care tanjim, dar la care nu prea ajungem. Si prin ajungem, eu nu ajung… Este cea mai buna solutie de protectie. Pui armura si te concentrezi pe prezent. Trecutul s-a dus, viitorul poate sa nu existe. Prezentul e imprevizibil. Insa armura asta te desensibilizeaza, cumva. E ca un filtru de emotii. Aplici si esti in siguranta. Nu aplici, pregateste freza sa le incasezi.
…
Iar acum sa trecem la lucrurile alea care conteaza. Desi terapeuta mea se tot chinuie sa ma faca sa pricep ca e ok, pe mine ma enerveaza ca sunt bleaga in relatiile cu oamenii. Bleaga si vulnerabila, fraiera si… fraiera. Nu stiu de ce, dar ajung de multe ori in acelasi punct, in care imi fac zeci de mii de proceste de constiinta, cand in viata unui adult responsabil, totul ar suna mult mai usor: relatia asta e toxica, esti un om cu care nu vreau sa am nicio forma de conexiune, am incercat, nu s-a putut, la revedere si-un praz verde.
Dar la mine nu e asa. La mine se deruleaza zeci de monologuri. In unele sunt furioasa si dezamagita. In altele sunt calma si sensibila. Dracu’ sa mai inteleaga. Dracu’ si cu mine. Dar eu chiar inteleg, la nivel rational imi explic totul si are sens. La nivel emotional, insa… razboi.
Photo: zastavki.com
Dar fiecare om cu procesele lui. Dupa toti anii astia de terapie stiu ca orice durere, dupa o vreme, nu mai are legatura cu celalalt, are legatura cu mine. Si atunci las sa curga toate gandurile, sa-mi duc mental toate dialogurile, sa traieste senzatiile astea extreme si sa ma consum. E procesul meu si e epuizant. Dar e al meu si am nevoie sa-l duc, ca dupa niscaiva timp, sa fie totul pe linia de plutire.
…
2017 a venit decent. Desi traiesc o anxietate epuizanta (fondul este frica de moarte), traiesc si o calmitate in creier. Am decis sa lucrez cu mine in ceea ce priveste asteptarile de la oameni. Si, cel mai important, sa nu mai pun presiune pe mine. Sa nu ma mai bag in zeci de proiecte, sa nu-mi mai fac abonamente la sala (ca sa ma simt vinovata ca nu ma duc), sa nu-mi mai creez iluzii ca peste 3 luni o sa fie mai bine, mai cald mai frumos. Lucrez sa ma accept ca fiinta vie cu defecte si calitati, sa-mi ascult corpul, sa-mi dau voie sa fiu lenesa, sa-mi dau voie sa nu fac nimic. Dar mai ales, sa-mi dau voie sa am rabdare.
Draga 2017, n-are legatura cu tine, cat cred ca are legatura cu toata istoria mea personala, dar ma bucur ca suntem amandoi aici. Trag o firava speranta ca vei fi un an interesant. Daca nu, o sa te fac sa fii.
…
Pornisem acest draft in vara lui 2016.
Dupa care am uitat de el. Iata, a prins viata.
No Comments