oare ne-am născut pentru a duce existenţa asta? aceste convenţii sociale: masă, casă, job, copii, concedii la comandă, cîteva călătorii…?
o fi ea astenia, dar pe mine mă lovesc dilemele direct în numele Tatălui. nu-mi găsesc locul. alerg de colo-colo. sunt fîşneaţă… aşa cum mă numeau gagicile în liceu. cîtă vreme a trecut de cînd săream gardul să fugim la netul de vis a vis…
sunt nostalgică. mi-e foarte dor de mare. parcă mă cheamă neîncetat. mi-e dor de senzaţia de libertate. de măreţie. de pace.
existenţa mea se bazează pe cîteva linii trasate riguros. cîteodată-mi permit să-mi iau momente de respiro. atunci mă dezic de viaţa asta. mă proiectez departe. cu Socrate care mă muşcă de picior. cu Puştiu lîngă mine. libertate.
am o găleată de flori. o minunăţie! miroase a crini de pe palier. îmi plac florile!
parcă-s claustrofobă într-un oraş aşa de mare. nu-l recunosc ca fiind al meu. şi cît l-am bătut eu la picior…
nu ştiu dacă-i dor amar. sau pură tristeţe. sau numai nostalgie. sau astenie (care presupun c-a umplut blogurile). sau dor de ducă. sau oboseală. sau inconştienţă. sau prea mult. sau prea puţin.
mă înspăimîntă ideea unei vieţi “ca la carte”. ştiu, stă în mine să n-o fac aşa. s-o trăiesc după bunul plac. vărs din mine. ulcioare pline cu sentimente. unii pot spune mustăcind că e bine că simt. poate cîteodată le simt prea mult. le iau prea ale mele.
aştept să vină Puştiu să invoc 20 de minute azi. şi caut muzică bună să-mi pun pe mp3. să mă binedispun
şi tu? cum resimţi momentele astea?
9 Comments
silvia
24 March, 2010 at 8:03 amconventiile care ma enerveaza cel mai tare din viata asta pe care o ducem sunt micile minciuni acceptate. as vrea sa bat cu pumnul in masa si sa tip cand dau de astfel de situatii, insa nu stiu cum reusesc doar sa zambesc amar si atat.
si mie mi-e un dor de mare de ma strange in piept. curand am s-o vad. nu-mi fac plan cand, stiu doar c-am s-o vad.
Raluca
23 March, 2010 at 4:21 pmAm avut si eu idei siilare..stiu ce vrei sa spui, insa m-am simtit mai mult decat depasita, desi in mod normal ma lupt sa lamuresc, inteleg si argumentez fiecare lucru
Insa trebuie uneori sa stii sa spui stop. La fel imi place sa ma plimb fie sa ma gandesc, sa fiu doar eu cu mine, si nu o fac alene ci destul de alert, alerg, merg cu bicileta sau fie undeva si ma distrag:)
Freyja
23 March, 2010 at 2:04 pmin asentimentul tau.
eu ma plimb singura prin parc in astfel de momente. apoi life turns back to its normal self. :D
Elza
23 March, 2010 at 11:07 amcateodata tot asa…
munceste mai putin
Miss Sasha
22 March, 2010 at 11:10 pmsi eu am momente d`astea…oricine are, cred…
eu ma plimb cu rolele… imi place viteza, ma face sa ma simt libera…
imi place sa vad multa lume… ma face sa uit de mine!
duminica a fost o zi grozava! role + multa lume= am fost atat de libera incat am uitat ca sunt a mea :)
Moretta
22 March, 2010 at 10:18 pmSi eu vreau mare. Si eu vreau altceva.
De majorat vreau o zi cu nisip pe spate si in adidasi. Sa miros a Marea Neagra cand ma intorc pe tren. Si seara sa merg la un concert de jazz la Sala Palatului.
Apoi mai vad io ce fac cu viata mea. :)
Moretta
22 March, 2010 at 10:17 pmSi eu vreau mare. Si eu vreau altceva.
De majorat vreau o zi cu nisip pe spate si in adidasi. Sa miros a Marea Neagra cand ma intorc pe tren. Si seara sa merg la un concert de jazz la Sala Palatului.
Apoi mai vad io ce fac cu viata mea.
Margeluta
22 March, 2010 at 8:28 pmEu am simt asa de obosita de parca as fi alergat la maraton…si-mi simt capul cum vajaie sub povara atator ganduri..si griji…astenia asta!…Trece si ea!
9vieti
22 March, 2010 at 6:47 pm:) la mine e simplu! imi bag picioarele in orice fel de conventii cand ma apuca, chiar daca dupa aia platesc cu varf si indesat! da’ asa-i de bineeee!