Într-o altă lume când suntem pisici totul va fi fost perfect
Îți scriu o poezie a timpului pierdut. Fara diacritice. Fara psihanaliza bifata deunazi. Aprind o tigara si te las sa te pierzi in sufletul meu, in pantecele meu. Ai putea sa-mi fii strain, dar te cunosc. Te-am dezabracat de atatea ori. Am lasat deoparte durerile si mastile si te-am adorat intru totul. M-am inchinat fiintei tale sperand ca-mi esti tamaduiere.
Oare?
Si ma intreb, oare asta inseamna totul? Oare batalia mea s-a incheiat acum? Oare tot ce am invatat sa sufar are o incheiere? Se rezolva bataliile in lumea asta sau va trebui sa ne intalnim dupa. Si oare am sa mai pot?
…
Uneori imbratisez singuratatea ca pe o binecuvantare. “Astia suntem, atat putem” … ne zicem la ceas de seara, la o tigara. Dar chiar astia suntem si doar asta a ramas din noi?
…
Oare pot sa-ti dau ce cauti? Mai presus de mine si de vulnerabilitatea mea, mai presus de poezia vietii, pot sa fiu? Sau poate gandurile de demult ma poseda si raman in stadiul meu? Pot sa duc batalia asta pentru noi?
No Comments