din nou constatări

în faţa unor oameni sunt un tiran nefericit. o superficială. un om competitiv şi rău. eu am zis că-s de căcat.ba nu, nu-s de căcat. de fapt, nu-s deloc. un om fără sentimente. un om care-şi construieşte o imagine. care vrea să fie nefericit. care nu se pune în pantofii celuilalt. care nu vrea sa facă lucruri pentru celălalt. care nu vede ansamblu, ci doar bucata ei.

eu vin şi zic. sunt de căcat azi pt că mi-am luat suficiente mui şi suficiente directe-n freză. nu-s tiran. mi se pare că-s un om hotărît care ia atitudine cînd vrea ceva. competitivă sunt în unele circumstanţe, dar nu ucid pentru asta. e vorba de ego. îl depăşesc în mare măsură. probabil că-s rea. sentimente am pentru cine vrea să le ia. unele mai puternice, altele mai puţin puternice şi tot aşa. îmi construiesc o imagine bazată pe ceea ce fac, ce cred, ce simt. nu mă ascund cînd sunt tristă şi nici cînd sunt fericită. asta mi-s. nu vrea să fiu nefericită, dar vreau întotdeauna mai mult şi fericirile mici sunt scurte. nu pot fi în fiecare zi fericită de dimineaţa pînă seara. asta e o boală. am văzut la house. îmi caut un echilibru, dar încă nu-l găsesc.

dar poate m-am săturat să mă pun în pantofii celuilalt. de compromisul de a purta pantofi care mă strîng sau pantofi de care mă împiedic. nu-mi vine niciunul, măcas aşa cît de cît. văd ansamblul meu, desigur. bazat pe bucata mea. de acolo porneşte puzzle-ul meu.

eu rumeg greu informaţia. informaţia aia despre mine şi despre psihologia mea. şi rumeg şi mai greu acuzaţiile. eu nu mai am pretenţii de la oameni. şi nu vreau ca oamenii să-mi mai ceară nimic.

şi da, oamenii s-au născut să moară singuri. mie nu-mi place singurătatea, dar mă pot împrieteni cu ea dacă e cazul.

so… long life to you