Nu mai am compasiune.
Valul patru nu este doar valul patru de Covid, este valul neputinței, valul prostiei din toate taberele, valul resemnării. De o bună perioadă de timp am devenit impasibilă. Văd titluri de știri, imagini și postări cu cifre îngrozitoare, dar nu aprofundez. Am văzut că suntem locul 1 în lume la numărul de decese.
Dar suntem daci liberi. Morți, dar liberi.
Valul patru este despre investigații pe care le fac jurnaliștii, pentru că pe ei ne mai bazăm să ne arunce căni cu apă rece peste bot. Investigații mișto, bătăi prin pădure, haos. Și totuși, în ciuda tuturor dezvăluirilor, nimic nu pare că se schimbă. Ce vorbesc? Nimic nu se schimbă. Pică doi, trei, dar jocurile continuă. Ei sunt prea mulți, noi suntem prea puțini.
O să spuneți că sunt negativistă. Că sunt schimbări în bine. Că există bule mici unde oamenii chiar încearcă.
O să vă spun că nu mai am răbdare. Calc pe aceleași trotuare împuțite ale sectorului 2, citesc aceleași știri despre incompetența politicienilor care NU POT (NU VOR / NU ȘTIU) să ajungă la un compromis / consens pentru cetățenii pe care îi reprezintă, mă intersectez cu aceeași gherțoi pentru care nimeni nu are nicio soluție și plătesc anual taxe.
Reziliență.
Îmi plăcea cuvântul ăsta.
Nu-mi mai place.
No Comments