În seara asta, chinuindu-mă să merg, mi-am dat seama că orașul ăsta arată superb. Îngropat în nămeți albi care lucesc la lumina felinarelor. Pustiu pe alocuri, cu zgomote înfundate ale mașinilor care circulă încet și frânează și mai încet. Cu oameni care vorbesc puțin ca să nu-i tragă curentul la măsele. Cu plozi fericiți care se tăvălesc în zăpadă și părinți transpirați care trag de sănii. Cu trotuarele pline de zăpadă și gheață sticloasă pe dedesupt pregătită să te fenteze dacă nu ești atent.
Toată lumea e istovită, prea istovită ca să fie agresivă. Lumea se plânge că ne înghite zăpada și apoi tace nemaiavând subiecte de conversație. Poate Whitney Houston, dar ne-am obișnuit deja cu morții așa că nu mai e fenomen de discutat în metrou.
Probabil m-aș bucura mai mult de atmosfera asta dacă n-ar trebui să mă deplasez în scop de… muncă. Dacă nu mi-ar îngheța picioarele și nu aș simți că-mi îngheață lichidele-n corp. Dacă nu mi-ar fi mereu frig și dacă nu ar trebui să calc pe drum ca donșoarele pe podium. Piciorul sus, genunchiul aproape la piept ca să înfigem bine talpa-n nămete. Dacă nu mi-ar curge rimelul până-n barbă – zăpadă și vâj proof nu s-a inventat, dacă nu mi s-ar usca fața și dacă n-aș transpira ca un purcel până la destinație.
Și poate o să ieșim să ne dăm cu sania. Sau să ne plimbăm prin parc, oarecum romantic.
Lăsând deoparte peisajul de vis, ovarele bocnă și picioarele sloi, vreau să vină primăvara cu alaiul ei de ce-o fi, numai să vină că mi-e lene să mă îmbrac/dezbrac. Trece tinerețea pe lângă mine.
HugsLovePeace
>.<
No Comments