doare…

doare să vezi un om încercănat… pierdut, rătăcit, trist.

doare să te plimbi prin oraşul tău, să-ţi fie teamă, să nu-l recunoşti.

doare pînă şi primăvara asta muuuult aşteptată. e grea. e ca o povară. vine cu o găleată de trompetuţe galbene care se sting fără vlagă în vaza albastră. doare căldura asta apăsătoare. atît de bună. atît de dulce.

doare mireasma de viu. cînd pierzi prin moarte pe cineva drag. cu moartea nu duci război. n-o ştii cînd vine.

dor celulele într-un corp în beznă.

doare acea zi de mîine. de luni. cînd, de fapt, vrei să trîndăveşti liber prin parcuri. doare această subjugare. această îngrădire a serviciului. acest compromis social.

doare să nu te trezeşti luni la doişpe. şi să te bucuri pur şi simplu de viaţă.

doare cînd sorb ultima gură de heineken, tînjind după alta, însă punînd stop din necesitatea de a fi undeva.

doare cînd spui pa.

dor toate. primăvara asta dezgroapă doruri.

ce ciudat. doare şi dor seamănă. sunt atît de diferite şi totuşi au un element comun. dorul doare în suflet.

scriu rîndurile astea cu gîndul în alte părţi. ce mai am de făcut. unde trebe să merg. cum şi cînd.

mă visez pe plajă. lipsită de orice mă poate împovăra. c-o bere sau o şampanie festivă în mînă. cu valul în timpan. cu nisip între degete, în unghii. cu asprimea lui pe piele.

sunt o femeie. o femeie nebună nebună de tot. mă recunosc în oglindă. şi da, eu mi-s cea de aproape 25 de ani. e ciudat, cînd încă mă văd copil zglobiu sau adolescentă nevrotică.

nu rămîn decît cele 3 puncte. în suspensie