doianişizeceluni

2 ani şi 10 luni. 136 de săptămîni. aproximativ 4000 de zile care înseamnă 97920 de ore sau 5875200 minute. dar cine mai numără?

uneori mă epuizează timpul scurs între noi. şi parcă e apăsător şi greu de respirat şi aerul nostru. alteori vreau mai mult. vreau infinitul şi nemurirea. vreau totul pentru totdeauna.

uneori urcăm. alteori picăm, de abia reuşim să ne susţinem cînd ne chinuim să ne ridică. mai sunt momente cînd din orgoliu o facem separat. cu spatele unul la celălalt. dar ajungem sus împreună. şi cred că ăsta e farmecul cînd sunt doi.

nu am ştiut niciodată care-i calea dreaptă într-o relaţie. dacă am voie să fiu oscilantă emoţional. dacă e normal să vreau să-mi bag bicioarele atît de des că a devenit o glumă obscenă. dacă lipsa încrederii totale e dovada maturizării sau infantilitate acută. dacă reuşesc să depăşesc pragul fatidic de 3 ani. dacă ne vom căsători. sau dacă peste 3 ani ne vom vedea pe stradă şi ne va fi dor. sau nu. ne vom ocoli. ne vom urî. sau nu. nici aşa.

oricîte articole aş citi despre cum să iubeşti într-un fel. cum să-ţi piperezi relaţia. oricîte articole aş scrie despre dragoste, cuplu sau sex nu reuşesc să aplic teoriile. pentru că la mine totul izvorăşte din suflet şi mai puţin din raţiune. şi e cu foc.

aşa că rămîne să orbecăi cu tine de mînă prin viaţa asta în doi. care uneori e exasperantă şi alteori mă ridică sublim. şi dacă eu mă zbat în îndoieli şi griji, ador că tu rămîi statornic în sentimentele tale: sunt fericit!

>.<