Mă arunc în iarba înaltă. Fumăm împreună un cui. Cu praf de stele. Îți desenez în palmă carul mare. Îl caut pe spatele tău. Urlă greierii a noapte bună, dar noi urlăm a noapte albă. Luna ne binecuvântează cu lumină, dacă ar filma cineva, filmul ăsta ar fi splendid. Ne aruncăm în ape. Noi, delfinii.
Avem pielea umedă. Și pielea se înfioară la fiecare adiere de vânt. E vară-n noi. Miroase a flori de câmp. Și-a liniște-n doi. Cântăm în gând refrene cu iubire. Ne căutăm palmele. Mă ții de mână, te apuc strâns. E noaptea noastră de argint. Și nu mi-e frică de mâine. Fugim în lume, noi.
Forma mea se potrivește perfect cu a ta. Și mințile se împletesc pe bolta sufocată de stele. Îmi împletești coroană de prințesă. Îți adulmec mireasma sălbatică. Simt cum îți curge viața-n vene. Zboară din mine zeci de fluturi pe aripile cărora stau declarații de iubire.
Răsare soarele. Mlădios. Cu grație. Pe tăcute. Suntem epuizați.
Noaptea albă s-a încheiat. Apele au secat.
Am uitat versurile, ne-am rătăcit.
Fluturii trăiesc doar o zi.
În palma mea a rămas aerul văratec. În palma ta încă pulsează ființa mea.
Se termină stelele și mintea se îmbată cu aer lucid.
Totul a devenit placid. S-a stins văpaia.
Și începem să recităm. În gând.
Rugăciunea uitării.
2 Comments
Creve
9 March, 2013 at 12:04 pmDe ce a trebuit să scris și partea a 2 a ? :))
Evergreen
10 March, 2013 at 10:28 amPentru ca e reala.