dragobeţilor dragi

Adunate-n sac – am o săptămînă plină.

Sunt furioasă. Dar asta cu altă ocazie. Motivul este unul des întîlnit şi folosit de mulţi oameni: minciuna. Şi este “defectul” peste care nu pot să trec. Pentru că a minţi pe cineva nu este numai gogomănia inventată, ci reprezintă un sistem complex care implică respect, încredere, sentimente etc. Am zis că abordez tema cu altă ocazie sau niciodată – pentru că între timp îmi trec furiile.

Azi e Dragobetele. Şi am cadoul perfect pentru Puştiu. Un suport de carte în formă de scaun aşa poate nu-şi mai sprijină cartea de mine.  Genială invenţie! Inimile de pluş sunt bye gone.

Eeeh, azi e sărbătoare şi sunt curioasă dacă îndrăgostiţii care au mai rămas cuplaţi după valentine ies şi azi priminiţi de promenade. Io am chef de-o bere cu fetele.

Azi mai am un interviu. Am fost deja la unul. Iar încep să mă aprind după un job aşa cum am păţit cu ăla care tindea spre perfecţiune. Oamenii ăştia, mă! Ei sunt de vină. Că mă fac să îi plac şi io îs mai fraierescovici şi parcă mă îndrăgostesc. Iar n-o să dorm trei zile pînă îmi dau răspunsul.

La vară o să-mi fac ochelari de soare cu dioptrii… o să fiu cool! Oh, btw, mi-a crescut miopia. Aşa că să nu vă supăraţi cînd nu vă recunosc pe stradă. Sunt blurată. Şi degeaba vă agitaţi şi daţi din mîini şi îmi zîmbiţi şi chiar alergaţi spre mine. NU vă văd. Mă încrunt, mijesc ochii şi abia cînd ajungeţi în faţa mea pot să vă zic bună, alminteri am mai trecut prin situaţii penibile de confundat oameni şi prins de mînă (dar asta e altă poveste) şi mîna era alta… Bravo vouă ălora de vă recunosc după mers! Oricum, am lentile noi şi o să vă văd de la 50 de metri că e oarecum penibil să vezi o ochelaristă chioară.

Cheers!