Ascult muzica… muzica, acest fenomen universal de transmis emoții. Mă întreb câți oameni au vibrat alături de noi în anumite momente, câți au plâns, câți s-au iubit, câți și-au spus adio?
De când ai plecat nu am așteptat să te întorci. Viața mea a continuat să alerge. Uneori m-a depășit. Mai ales atunci când mă poticneam în zboruri prea înalte și alteori când mă frângeam de pământ.
Iubitule, mă gândesc din ce în ce mai puțin la tine. Lumea spune că așa e normal. Eu cad inertă între așternuturile reci, mângâi golul frumos și închid ochii. Și totuși… nu mă alarmează normalitatea cu care ne-am vindecat unul de celălalt.
Erai frumos… ți-o spuneam mereu… probabil că în continuare ești.
Mi se tot șoptește că marile iubiri, cele despre care-ți povesteam cu atâta ardoare, nu există! Că-s născociri ce aparțin oamenilor lezați emoțional. Că defecții pun pe tavă idealuri patetice, că iubirea e firesc să se stingă pentru a rămâne celelalte sentimente menite să lege oamenii. Aproape m-au convins… știi? Aproape că…
Îmi permit să cred, totuși, că în brațele mele voi cuprinde fiorii nutriți și că voi avea curajul să mă abandonez complet. Să port iubirea ca pecete, chiar de mi-e călău sau călăuză. Îmi permit să-mi port cu mândrie crezul că evoluția umană înseamnă apropierea de iubirea pură. Și nu mi-e frică să-mi doresc.
Iubitule… închei, dar nu înainte să știi că… de când ai plecat mi-e bine.
Cu drag,
4 Comments
Gabriela
31 December, 2010 at 8:44 amimi place piesa. mult ! eu o ascult uneori pe repeat toata ziua (sau toata noaptea :P )
Elza
30 December, 2010 at 5:53 amdaca ti-e bine dupa el, de ce-i mai scrii scrisori?
scrie pentru viitor(ul) mai bine
Ruxandra
29 December, 2010 at 6:45 pmMă bucur că eşti bine. Hugs.
Dragul meu… scrisori de dragoste III - Ziarul toateBlogurile.ro
29 December, 2010 at 1:02 pm[…] Dragul meu… scrisori de dragoste III Wed Dec 29, 2010 15:00 pm Ascult muzica… muzica, acest fenomen universal de transmis emoții. Mă întreb câți oameni au vibrat alături de noi în anumite momente, câți au plâns, câți s-au iubit, câți și-au spus adio? De când ai plecat nu am așteptat să te întorci. Viața mea a continuat să alerge. Uneori m-a depășit. Mai ales atunci când mă […] […]