Confesiuni

Dragul meu… scrisori de dragoste IV

Dragul meu, îți scriu după atâta timp… aș putea spune că-s într-un mood romantic, dar nu e așa. Sunt într-un mood pe care nu-l pot defini, deoarece caut să mă centrez în mine, să-mi găsesc fricile, să le înfrunt și să ajung nici prea plină și nici prea goală. Abia atunci pot defini o senzație.

N-am mai iubit în ultima vreme. Mi se pare că am uitat. Cineva mi-a zis că e ca mersul pe bicicletă. Și i-am răspuns că dacă nu mergi multă vreme pe bicicletă, când te urci prima oară-n șa, te temi. Frica e mai intensă decât entuziasmul. Mi-a dat dreptate. N-am iubit și parcă am devenit stângace. Ori poate am crescut… dacă m-ai vedea acum, ai rămâne uimit de cât de matură sunt. Am învățat chiar să mă protejez de eventualele îndrăgostiri frugale, în sensul că nu mă mai duc spre ele.

Jan SaudekIubitule, dar ție? Cum e viața cu tine? Dar tu cu ea? Te gândești la mine uneori? Te gândești să-mi fie bine?

Vorbesc cu prietenii mei, dar mă simt cuminte. Acum îmi știu nevoile, le pot înșira pe o foaie. Atunci nu știam, eram atât de mică și de instinctuală. Și ce farmec aveau trăirile mele, îmi permiteam să urc până-n ceruri și să mă izbesc de pământ într-o milisecundă. Eram imposibil de dărâmat. Mai știi? Eu mai știu, uneori tresar când am impresia că ai venit acasă. Dar acasă a dispărut, cum am dispărut și noi din peisaj.

Iubitule, deși bănuiam că viața nu va fi blândă și că noi vom orbi, iar iubirea nu va mai putea vindeca, parcă undeva-n sinele meu, te-am așteptat. Și știam că și tu mă aștepți. Însă niciunul dintre noi n-a avut curajul să plece sau să vină. Poate asta e pedeapsa noastră pentru că ne-am lăsat distruși, poate că pedeapsa noastră e să trăim separat, nefericiți. Ori poate mi se întâmplă doar mie. Nu știu, nu mai știu nimic de tine. Nu te mai cunosc…

Sunt cuminte, aproape ca un copil care a făcut o prostie și se pune singur la colț.
Citesc. Descopăr. Caut.
O să-mi găsesc un om, iubitule.
Care să aibă grijă de mine. Care să creadă în mine. Care să-mi fie prieten.
Și cu el o să construiesc imperii de iubire. Ori doar liniște.
O să-i port copiii în pântece și-o să-l aștept acasă cu dor.
Iar el o să vină.
Nu știu dacă fericirea se așează-n case de oameni triști, dar știu că se găsește în gesturile mici.
Și atunci voi fi suficient de matură și atentă cât să le observ.

Închei.

Cu drag,

 

foto: Jan Saudek
* alte scrisori: 1, 2, 3

You Might Also Like

4 Comments

  • Reply
    Bianca
    11 February, 2013 at 2:46 am

    as mai adauga un ps: vino si goleste-mi camera de noi si mai fa-ti o data bagajele pt ca mereu cand vin acasa dau de cate un tricou cand imi caut ceva de dormit si atunci te injur si imi amintesc cat de lasa sunt,si ma enervez si imi vine sa plang si imi e dor de mirosu tau,te urasc ca nu ai plecat de tot si nu stiu cum sa te dau afara din viata mea si dulapu meu!

    Apoi as trimite-o pur si simplu..

  • Reply
    Adriana
    10 February, 2013 at 9:54 am

    of…doamne

  • Reply
    Ragnar
    9 February, 2013 at 10:44 pm

    Dacă eram el, te-aş fi iubit… Şi te-aş fi urât cu patimă pentru aceste vorbe. Şi pentru celelalte.

    • Reply
      Evergreen
      9 February, 2013 at 11:55 pm

      E suficient ca ma iubescurasc eu pt ele :)

    Leave a Reply

    This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.