Nu există capătul lumii.
Deci dacă merg mult, tot înainte, nu cad în hău.
E o glumă sinistră a universului.
Ne ține captivi pe un pământ rotund.
De fapt am dat google rox evergreen andrei și am căutat imagini. O căutam pe asta.
Rox Evergreen Andrei
Am devenit brusc nostalgică. E de la mahmureală. Deși mi-am propus s-o las mai moale cu băutul și cu țigările, am eșuat cu grație.
Nu-mi stă capul la viață. Tot ce-mi trece prin creier e filmul. E săptămâna de dinainte de filmare. Nu am neapărat emoții, dar am griji. Aș fi vrut să nu le am, dar vin peste mine. Și mă fac să mă simt slabă. Și vulnerabilă. Dar face parte din procesul creativ.
Când știi că ți-a trecut iubirea de un om? Cum știi?
Nu mai vreau să visez.
E cumplit câteodată. Și câteodată e cumplit de frumos.
Am rămas cu gustul amărui. Aș fi vrut să-ți număr firele albe de păr. Și să-ți trag geaca să nu-ți fie frig. Și să te curăț pe mâneca dreaptă. Și să-ți povestesc despre mine. Despre cât de tulburată sunt uneori și despre cât de lucidă, alteori. N-am zis nimic, n-am făcut nimic. M-am uitat la păsări imaginare și am căutat gropi în asfalt.
Când o să se termine lumea o să cinstesc o cupă de șampanie.
love,
4 Comments
Evergreen
22 January, 2013 at 7:11 amCititorilor le mai clatim privirea, nu le dam numai pumnale-n suflet :)
boemul
22 January, 2013 at 7:09 amautoarele n-ar trebui să-şi pună poze d-astea pe blog… pentru ca noi să le putem aprecia în continuare doar pentru cum scriu :))
stronzo
21 January, 2013 at 8:56 pmmi se pare ca aveai o silueta remarcabila si o culoare atragatoare. ce-o mai fi ele acuma, dupa toate alcoolurile, tzigarile si filmarile alea?
Evergreen
21 January, 2013 at 9:17 pmaveam. incerc sa am.