dumă

oamenilor cărora le pupi picioarele obişnuiesc să te scuipe fix în ochi.
atunci ce faci?

gând: câteodată îmi calc peste orice, dar orice! ca să te privesc în ochi. apoi las privirea-n pământ. mama m-a învăţat să fiu cumva şi nu-mi iese.

te ştergi pe ochi şi mergi mai departe.

înainte să le trăiesc pe pielea mea emiteam rapid judecăţi. tăiam şi spintecam fără prea multe ezitări. aşa da. aşa nu. conform valorilor şi principiilor mele. conform conştiinţei (cică) nepătate. odată trăite (şi desigur încălcate toate) tac mâlc într-un colţ şi mă minunez de judecăţile altora. parcă le-aş şopti “ispita e la colţ”.

o să plătesc pentru tot. dar până atunci nu pot decât să dănţui de nebună.

notă: celor care se sesizează – nu e despre voi.