E amuzant cum o luăm de la capăt

Știu că se spune că fiecare început înseamnă automat ceva nou. Mie mi se pare fals. Nu avem niciodată șansa începutului. A, ba da, o singură dată, atunci când suntem născuți. În rest, suntem la fel de vechi cu fiecare nou gustat.

Sau poate de două ori, ca să fiu indulgentă… atunci când murim, dar nu s-a întors nimeni să ne povestească pățaniile de după.

***

Începi un job nou, dar porți cu tine cunoștințele de la joburile vechi.

Începi o relație nouă, dar ai la purtător însemne pe care n-ai cum să le ștergi, gesturi care te-au format, întâmplări care ți-au creat o percepție proprie a realității.

***

Totul e fascinant atunci. Suntem însetați și entuziaști pentru că ne bucurăm de strălucirea emoției. Cu timpul se așează praful și scade și interesul nostru. Avem senzația că ne naștem cu fiecare început, asta e firea noastră, ne alimentăm cu idei pentru a putea păși mai departe. Altfel, am fi ca șoarecii de laborator.

Eu.

Cu timpul am renunțat la entuziasmul noului. Nu-s sceptică, dar sunt pe-o linie calmă a faptelor. Nu-s omul palpabilului, ah, tocmai eu, veșnica înamorată, dar cred atunci când văd. Nu mă tem de nou, deși se spune că taurii nu-s fanii schimbărilor, dar nu pot să spun că mă avânt cu elan.

Cu timpul m-am tot schimbat și am ajuns la concluzia că nu pot fi altcineva decât sunt. Nu pot fi o curvă fără inimă, nu mă pot juca cu sentimentele oamenilor, nu pot să mint și nici să fiu ipocrită – prefer să tac și să mă fac că nu aud. Nu-mi plac compromisurile, dar le fac în limita a cine sunt. Nu cred în zeități absurde și nu mă închin la icoane, dar încerc să am o conduită care să nu lezeze inimi. Mi-e suficient cât să dorm noaptea liniștită.

Am călcat strâmb. De multe ori. Și știu ce-am învățat din tot. Nu trag linie. Nu mai număr. Dar mă uit la mine și port cu mândrie toate însemnele trecutului meu. Sunt cine sunt și nu mă dezic de mine.

HugsLovePeace
>.<

Foto