Povești inspirate din fapte reale și trăiri imaginare

E cumva despre lume

Stăm pe bancă-n parc. E frig, dar mă zgribulesc aproape de tine. Îți mărturisesc aproape inocentă că-s furioasă pe mine pentru că am gânduri-tipar. Că, deși îmi iubesc libertatea de om singur, că deși-mi place să umblu ca un haiduc, simt nevoia să mă țin de mână, să mă pup, să fie cineva atent cu mine de sărbătorile astea, gen 8 martie. Mă confesez ție că mi-e frică să mă îndrăgostesc, deși a apărut în viața-mi un om potrivit mie. Dar omul ăla pe cât mi se pare de potrivit, pe atât de departe e. Și nu mai vreau să iubesc un om care nu mă vrea. Pentru că nu merit asta. Așa că am decis s-o las destinului. Și destinul probabil a uitat de mine.

Nu fac din asta o dramă și nici nu pot spune că sufăr. Uneori mă gândesc că poate mi-e dat să iubesc singurătatea. O iubesc, doar că nu-s un om constant. Picură peste noi. Și deși pare că totul capătă sens, mă plimb aiurea pe străzi necunoscute și mă întreb unde sunt și unde mă duc.

Fly me rox evergreen andrei

Tânjesc să stau în casă pe pământ. Arăt cu degetul ca un copil mic. Și mă oftic tot la fel. Oare în viața asta voi sta în casa la care visez de atâta amar de vreme? Și câtă valoare are această dorință la final? Adică murim. Și neștiința asta mă enervează și liniștește deopotrivă. Cumva, faptul că murim, e ca o concluzie firească a vieții. Pe de altă parte, faptul că murim mă determină să nu mai vreau mare lucru de la viață. Pentru că nu știu dacă ce construiesc acum mai are vreo valoare după, dacă există viețile alea și karma și evoluția spre perfectul spiritual.

Vreau să te țin în brațe. Te întreb dacă m-ai mai iubi dacă-aș avea cancer. De câteva zile mă gândesc la asta. Îmi spui că da. Știu că minți. Nu mă iubești nici așa. Mă uit în ochii tăi și caut să-ți aflu mintea. Ce caut cu tine, pe banca asta. Și de ce suntem atât de legați unul de celălalt? Și de ce mă simt atât de străină lângă tine?

Nu dau timpul înapoi, deși ploaia și griul cerului parcă-s făcute să mă iau la autoanaliză.

Parcă se sting felinarele speranțelor. Și valurile mărilor imaginate spală gânduri.
Aș vrea să te văd într-o zi. Pe stradă. Să mă apropii de tine. Să te sărut. Timid. Să te prind de mână și să te iau în plimbarea vieții noastre.

Lumea. Mă sufocă.

foto

You Might Also Like

5 Comments

  • Reply
    Bianca
    13 March, 2013 at 5:27 pm

    ah atunci in cazul meu e o cafea cu doua pliculete de iubire :D

  • Reply
    ralu
    12 March, 2013 at 12:50 pm

    Iar daca voi va vindecati inaintea mea…just let me know :)

    • Reply
      Evergreen
      12 March, 2013 at 7:17 pm

      Ralu, dar tu ești atât de bine :) Sau așa văd eu prin poze. Ne trebuie o cafea. Și cu celelalte Raluci.

  • Reply
    Bianca
    12 March, 2013 at 11:13 am

    Cat de ciudat e sentimentul cand realizezi ca doi oameni straini simt la fel…daca te vindeci inaintea mea te rog sa imi dai de veste..te pup

    • Reply
      Evergreen
      12 March, 2013 at 7:16 pm

      Să mă vindec… păi nu prea am de ce :)

    Leave a Reply

    This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.