A venit. Am crezut ca nu mai vine vreodata, caci am crezut ca am inteles. Sau ca am devenit invincibila. Dar nici n-a batut la usa. Nu am auzit, nu am vazut, nu am intuit. S-a strecurat si s-a asezat iar pe piept. Si sta acolo, o greutate neagra, goala si plina in acelasi timp. Sta acolo si apasa.
Simt asa o presiune ca ar trebui sa fiu fericita. Pare ca am tot. Familie, business, sanatate, tinerete, vacante planuite, bani. Si sunt recunoscatoare. Zilnic. Pun capul pe perna si spun multumesc. Multumesc ca pot sa duc tot, ca gasesc resurse, ca mai pot.
Si stiu ca parintii o sa ridice o spranceana. Cum? Nu te uiti la copilul tau si vezi lumina? O vad, dar ma simt istovita. Mananca multe resurse din mine si uneori minele asta e o fantoma. Si atunci vor spune, dar cei cu trei copii cum se descurca? Si apoi intru pe o panta a vinei si golul ae umple cu frustrare si furie.
Si stiu ca cei singur vor ridica si ei cealalta spranceana. Cum? Nu te uiti la sotul tau, la relatia ta si te incarci de iubire? Ma incarc, dar am un pahar gol, gol de tot care nu poate fi umplut de acolo.
Dar uite ce bine merge businessul. Merge, dar nu merge singur. Sunt acolo si tin toate fraiele. Nu merge, eu il fac sa mearga. Da, dar altii nu au, tu bucura-te ca ai. Da, dar uneori obosesc foarte tare si simt ca am ajuns la un capat de puteri.
Fiecare va incerca sa-mi aduca unul, doua, trei argumente ca nu am niciun motiv, de fapt, sa fiu trista. Sau sa ma simt asa. De parca cei care ‘au reusit’ in viata, nu mai au voie sa aiba alte sentimente decat emoji de palme de multumire.
***
Dar e gol. Ma uit in jur si e… gol. Ma simt singura in lumea asta mare. Si e asa ca un abis in care plutesc. Si stiu ca singuratatea e buna si vindecatoare. Dar e neplacuta. Si nu-s facuta pentru asta. Si imi lipsesc conversatii. Si timpul ala lung al meu. Si imi lipsesc ore de lancezit pe-o plaja. Si oamenii calzi. Si buni. Si rasul. Un ras in hohote. Stiu, cineva o sa-mi spuna, o, dar, asta e viata de adult. Nu va mai fi niciodata in totalitate despre tine sau relatiile tale, ci despre alte si alte lucruri.
Si cred ca e si firesc. Sa simtim toate astea. Viata e o continua schimbare. Si un sir de promisiuni pe care nu le tinem.
Dar azi, 11.03.2024, e gol. Si de fapt, a tot fost gol de-o vreme incoace. Si de cateva zile m-a pocnit.
Dar senzatiile astea nu anuleaza binele. Nu se exclud tristetea si binele. Eu stiu ca sunt bine in punctul in care sunt, dar nici n-am mai simtit demult acest gol imens, aceasta plutire. Si aceasta singuratate. Si ma simt ca un punct intr-o mare infinita de nisip. Si desi punctul ala e inconjurat de alte puncte, fiecare are treaba lui sa fie cel mai bun punct in viata lui.
…
No Comments