Era scris in stele, cumva… sa ne gasim

Cine a citit blogul Evergreen stie de toate bataliile prin care am trecut. Din 2005 si pana astazi am tot scris povesti adunate din realitate sau imaginate, ode oamenilor iubiti si pierduti, cuvinte de adio si impacare. Am scris cu foc si pasiune, cu resemnare si dor, cu toata fiinta mea. Am pus tot minele in fiecare cuvant. Am facut terapie cu psihoterapeuti si cu mine insami prin blogul asta.

Dupa cativa ani de relatii esuate, de cautari in neant, de iubiri amagitoare si de durere, am reusit in sfarsit sa ma adun. L-am cunoscut pe Andrei. Pe Tinder, asa cum deja am spus. Si a fost cel mai bun lucru pe care-l asteptam si dupa care tanjeam de atata amar de vreme. Andrei cu efectul lui tamaduitor si zambetul sau cuceritor, a reusit sa ma convinga ca universul m-a iertat. A reusit sa sparga toate tiparele si sa bata la fund karmele si sa ma inteleaga. M-a luat de buna asa defecta cum eram si m-a iubit. Pur si simplu. Si a inteles toate fricile mele, toate depresiile, toate tristetile. M-a luat in brate si a acceptat asta la mine.

Suntem de un an si opt luni impreuna.
Am avut relatii mai lungi de atat. Si eu, si el. Uneori facem misto pe tema asta.
Ma uit la el si simt ca ne cunoastem dintotdeauna.
Asta nu inseamna ca durerile au fost sterse, ci ca nu mai sunt intense. Asta nu inseamna ca nu mai exista depresie, probleme, provocari. Exista, in fiecare zi, doar ca sunt de alt gen. Asta nu inseamna ca ma incred in tot. Ma indoiesc si ma indrept cu fiecare zi.

Anul trecut pe 29 iulie eram in cinema si pe ecran a aparut Andrei cerandu-ma in casatorie. Am zis “da” si am decis sa dam o petrecere de casatorie fix asa cum suntem noi. Si am decis sa facem asta fix un an mai tarziu. A venit si ziua aia, a trecut extrem de repede.

A fost ca un vis frumos. Am foarte putine amintiri…
Ne-am trezit devreme si am umblat dupa flori, apoi am decorat locul (datorita Andreei Sandulescu si a lui Daniel Paun) in spirit galactic. Am lucrat la concept si la detalii de la inceputul anului.

Nu am reusit sa dorm cu o noapte inainte si avusesem o saptamana foarte plina. Asa ca am multe momente de blur. Ba chiar am si clacat si am tras o boceala de cateva minute. Din pacate, desi locul ales a fost frumos, am avut o multime de neplaceri in organizare. Stiu ca nu putea fi perfect, dar parca au fost prea multe adunate.

Insa, am ramas cu starea euforica si bucuria revederii oamenilor dragi. Cu starea de bine, cu energia oamenilor, cu zambetele lor.

 

Am vazut toti oamenii mei frumosi, cu care nu am apucat sa stau mai deloc, dar de la care m-am incarcat cu energie pana dimineata. Am prins un apus perfect imediat dupa ceremonia religioasa. Iar la rasarit, coplesiti de atatea emotii si bucurosi ca am incheiat o noapte superba, ne-am bucurat in liniste de un drum de tara calm, menit parca sa ne ajute sa ne relaxam.

A meritat tot efortul, tot stresul si toata panica. Toata munca la concept si decor. Toate detaliile si noptile nedormite. Am avut o petrecere ca-n povesti! Si sunt foarte mandra ca ne-a iesit, ca am facut asa cum am vrut noi sa fie si ca ne-am asumat si binele si raul. A fost exact cum ne-am propus: piscina, prieteni, dandy, relaxati. Am dansat, am chiuit, am fost aruncati in aer, am facut baie, am si cantat… nu a existat nicio limita, fiecare a fost liber sa se exprime!

Si, la final de poveste, parintii nostri ne-au spus ca i-am facut mandri de tot. Ca a fost foarte frumos si ca am fost curajosi sa incercam altceva. Si chiar daca tata nu m-a dus la altar, a fost alaturi de mine cand am dansat “valsul mirilor” pentru ca am ales melodia lui preferata.  Si sper ca daca exista o lume paralela unde tatii plecati devreme isi pot vedea fiicele in ziua nuntii, sa se fi emotionat alaturi mine.

Multumesc tuturor celor care au fost prezenti, care nu au putut ajunge, dar s-au gandit la noi, celor care mi-au scris si urat de bine. Am primit multa energie pozitiva, lucru care m-a emotionat si m-a surprins placut. Daca as putea sa intorc timpul inapoi, as mai adauga niste ore in noapte, sa apuc sa ma imbratisez cu toti oamenii, sa apuc sa stau cu ei, sa ne spunem dorurile.

Cu bine,
Evergreen

PS: nu va organizati singuri nunta, mai ales daca nu locuiti in Romania.