Se pare ca visul meu incepe sa prinda contur. E atat de greu sa le explici celor din jur… e atat de greu sa vezi zambetul fals si inclinarea capului in sens de “te inteleg perfect”… e atat de greu sa crezi in tine si sa lupti pentru un vis pierdut, parca, printre drumurile intortocheate ale vietii.
Inteleg, cum tie iti place sa pescuiesti asa imi place mie sa ma eliberez… dar tu pescuiesti ca sa te umpli de glorie, ca sa-l mananci, ca sa te plictisesti in liniste … tu si undita ta, in schimb eu o fac pentru ca asta mi-am dorit de mica, acolo ma regasesc, pentru asta sunt in stare sa lupt si sa uit tot.
Imi este teama de esec. Eu, luptatoarea… si nici macar nu am curaj sa recunosc. Imi este teama de sperantele ce le-am purtat in tacere atatia ani, iar acum cand mi se ofera sansa de a-mi demonstra, sa nu fiu capabila si totul sa fi fost o minciuna.
Intotdeauna am avut un complex… oriunde m-am prezentat exista cineva mai bun decat mine.
No Comments