Confesiuni

Eu așa sunt: apar și dispar, dar am nevoie să mă iubești pentru onestitatea cu care vin și plec

Partea grea e să afli cine ești și să te iubești pentru asta.
Partea și mai grea e să ai curajul să le spui celorlalți cât poți să dai, cum și când, nu să promiți marea și stelele și să fugi când ți-e lumea mai dragă.
Partea cea mai nasoală e să ai grijă de binele celorlalți fără să te consumi pe tine, să îți păstrezi libertatea, să iubești cu intensitate, dar fără durere, să te dedici în esență și nu doar de fațadă.

Relațiile dintre oameni se consumă. Unele rapid, altele lent.
Unele se consumă și se sting, ca mai apoi să dispară precum licuricii în roua dimineții.
Altele se consumă, se despart, revin și o iau de la capăt. De fiecare dată mai intens.
Relațiile dintre oameni sunt cele mai grele, dificile, angoasante, dureroare, frumoase. Ele sunt viață.

Oamenii lasă poezii în mine. Pe mine. În sinele meu. Mă sting și mă aprind odată cu venirea și plecarea lor.
Suntem povești spuse și nespuse. Cuvinte și fațade în reconstrucție. Suntem entități, zburători și zâne.
Suntem în căutari după alte și alte povești, după alte și alte suflete.

rox evergreen andrei blog

Onestitatea cu care vin si plec

Sunt în perioada în care am nevoie de oameni. Să mă iubească, ocrotească, protejeze, îmbrățișeze.
Sunt în starea care-mi displace cel mai mult, complet vulnerabilă, plină de emotivitate, fragilă și gata să mă frâng la fiecare adiere.
Am nevoie ca alții să aibă grijă de mine, zilele cât plutesc…
Am nevoie să rămân. Să nu fug, ci să rămân.

 

Foto

You Might Also Like

2 Comments

  • Reply
    Ingrid
    1 June, 2014 at 1:17 pm

    …şi tu laşi poezii în oameni.

    • Reply
      Evergreen
      1 June, 2014 at 6:47 pm

      Ingrid… m-am gandit la tine de curand

    Leave a Reply

    This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.