Confesiuni

Eu ce să fac dacă ai apărut pe harta sufletului meu?

Cotesc spre tine sau fug cât mai departe?

Nu mă aştept să vină iubirea să mă ia pe sus. Sunt suficient de sceptică şi neîncrezătoare în oameni, cât să mă abţin să mă iluzionez. Dar mă uit la tine şi îmi vine să te prind de mână. Nu e doar atracţia aia fizică pe care o simt pentru anumiţi oameni. Nu e doar dorinţa de a petrece o noapte, două cu tine şi-apoi să-mi văd de drum. Nu e doar nevoia de atenţie. Eşti tu. Şi aş vrea să mă trezesc lângă tine dimineaţa. Şi aş vrea să plecăm împreună în jurul lumii sau doar să stăm. Îmi împlineşti anumite dorinţe. Anumite nevoi. Şi tac.

Ai apărut din senin şi nu ştiu încotro ne îndreptăm. Dar se face separat. Şi asta îmi convine pentru că mă face să cred că-s în control. Dar e o iluzie. Şi autoterapia şi autoanaliza nu mă ajută să-mi dau seama dacă te vreau sau nu, dacă e doar nevoia de moment, daca e dragoste sau dacă mă intrigi şi-mi place. Dar îmi convine să tac şi să te privesc admirativ, cu coada ochiului. Îmi place să fii pe harta sufletului meu şi să te ocolesc ca mai apoi să mă întorc la tine.

Aş vrea doar să nu te transformi în regret. Şi-atât.

clouds-comet-dark-forest-mountain-favim-com-135657

Se întâmplă multe în acest martie. E un început de an ce promite a fi fantastic, spre deosebire de 2011 care a fost fantastic de prost. Martie se anunţă plin şi mă tem uşor de el, dar îl iau cum vine. Orice-ar fi pe pământul ăsta, nu merită să mă consum prea tare pentru că într-un final moare… toate trec. Of!

Eşti o dulce amăgire şi te las să mă respingi. Mă las purtată de val ca o frunză ce se plimbă spre asfalt. Ca o petală dintr-un cireş înflorit ce-a pornit la drum de seară. Ca o mireasmă plăcută ce se plimbă primăvara-n adieri târzii. Mă las şi te las să te joci pe harta sufletului meu. Pentru că, până la urmă, toate trec, şi eu, şi tu, şi aroma ta.

Unii oameni vin pregătiţi pentru viaţă pe alţii îi pregăteşte viaţa. 

You Might Also Like

2 Comments

  • Reply
    creve
    2 March, 2014 at 6:59 am

    Știi ce e mai rău? Când crezi că celălalt te așteaptă să te hotărăști și când îți iei inima în dinți să îi spui da, vezi că e prea târziu și deja și-a dat inima altcuiva.

    • Reply
      Evergreen
      2 March, 2014 at 5:13 pm

      Bad timing :) Nu avem timp…

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.