eu şi fulgii de nea care nu vin

mi-am tăiat unghiile cu gîndul la cai verzi pe pereţi şi fulgi de zăpadă. le-am ciuntit. mi-a dat sîngele. mă ustură acolo la bază. le bag pe rînd în gură şi le umezesc bine. încă mă ustură.

nu contează. nu am avut niciodată unghii (mîini) frumoase.

am încercat să-mi împletesc codiţa pe care am lăsat-o aşa ca  să fiu fancy. nu am reuşit. am pus aţă roşie să nu mă deoache băieţii, dar pînă să termin împletitura mi-au scăpat firele printre degetele cu unghii ciuntite. am lăsat-o aşa răsfirată şi fără noimă.

nu contează. oricum am decis să mă tund.

am vrut să-mi ud florile, dar văd că sunt sătule şi pleoştite. le dau tratament o dată la două săptămîni şi nimic. nu vor să fie frumoase. în fiecare zi le privesc şi le rog în gînd să-şi revină şi să le placă în casă, la fereastră.

aici contează că toată vara m-am chinuit să le apăr de căldură şi de ploile acide.

săptămîna trecută m-a oprit din drumul meu un băiat cu ochii frumoşi. mi-a zis pe repede înainte o poveste cum că a rămas cu motorul în pană şi că nu e un nenorocit că are nevoie de bani şi că e mort de foame. că e student la psihologie în primul an şi că e din Braşov. am decis să nu mă gîndesc că ar fi un tîlhar la drumul mare aşa că i-am dat bani (toţi banii din portofel), ceva de mîncare şi telefonul să-l sune pe un prieten. numele lui era Andrei. dacă o fi fost adevărat. apoi am plecat zîmbind. ce poveste… sunt o fire slabă atunci cînd văd nişte ochi frumoşi.

văd că nu ninge.

e duminică. duminica oferă o senzaţie inexplicabilă ca cea pe care o trăiam la finalul vacanţei de vară cînd ştiam că încep şcoala şi nu mi-am făcut temele.