” După admitere – ultima duminică din august”
Aseară am constatat că duminica asta e ultima din august. Trist într-un fel că a trecut vara, vesel în altul că vine toamna şi e anotimpul meu favorit. Oricum am trăit o senzaţie de regret cînd m-am uitat în calendar, un nod în gît, o nevoie de a suspina niţel.
Am vorbit mult la telefon cu cei care au dat examen, cu cei care vor da şi mai toţi era speriaţi. Îi înţeleg, eu abia acum îmi revin psihic şi fizic. Sîmbătă mai am o probă care este scrisă, iar apoi mai am două care sunt orale. Nu mai contează aşa mult pentru că am vrut să trec prima probă, cea mai dificilă. Ar fi de vis să intru, dar nici nu aş murit să nu. Tînjesc după linişte şi echilibru existenţial. Să intru într-un normal care să fie în ton cu vremurile care vin.
Am de scris articole probă pentru interviurile la care am fost. Nu prea am flow, recunosc. Mi-e gîndul la Wajda şi la ce naibii ne-o pica sîmbătă la exam. Ampromis că mîine mă concentrez pe asta. Tot mîine am un alt interviu şi e chiar aproape de Moşilor. Mă bucur tare!
Jules face planuri de Crăciun. Ea spun Roma. Eu rîd. Normal că e biletul ieftin şi avem cazare acolo pe la rubedenii, deci nu ar fi chiar aşa greu de ajuns. Jules mai face planuri de septembrie zice bulgari. Nu-s foarte încîntată, dar 15 euro all inclusive nu sună rău. Eu fac planuri de Viena pentru Puştiu în noiembrie. E ziua lui şi ar fi foarte fain să reuşim să plecăm patru zile, mai ales că anul ăsta adio Barcelona. Am găsit bilete ieftine şi cazare ieftină… dacă ştiţi şi voi cazare ieftină spuneţi-mi.
Planuri. E bine să visezi într-o realitate aşa dură.
Pe calea Moşilor au loc aproximativ 3 accidente uşoare pe zi.
Va urma…
10 Comments
delma
27 August, 2009 at 7:40 pmnu tre’ sa chemi pe nimeni sa stea la tine
evergreen
27 August, 2009 at 6:54 amMerci…
Delma, stiu de cluburile astea, dar momentan eu nu am cum sa-i chem sa stea la mine
ALex – da-mi add. am o adresa in dreapta care e si de mess. iti zic acolo
Alex
26 August, 2009 at 9:59 pmhey. am si eu examen vineri la regie :). poti sa mi zici cam cum a fost..sa stiu la ce sa ma astept te rog?
Cristian Lisandru
26 August, 2009 at 2:50 amÎmi place la nebunie ideea de “va urma”… Aşa că urmează să mai vin şi eu în vizită…
delma
25 August, 2009 at 1:16 pmhttp://www.hospitalityclub.org sau http://www.couchsurfing.com
Tomata cu scufita
25 August, 2009 at 12:37 pmCu cat sunt mai exacte planurile, cu atat mai usor sunt de indeplinit. :)
Cel putin asa mi-am dat eu seama pana acuma. :)
Bafta la urmatoarele probe si vezi tu pe unde te rasfeti in vacanta. :)
Darael
25 August, 2009 at 12:36 pmAmu stim cand sa tinem pumnii.
Bafta multa !
Si spor la facut planuri de vacanta. Inca e vara si o sa mai fie; nu trece ea asa repede.
pifuneata
25 August, 2009 at 12:06 pmSucces evergreen..Tin pumnii stransi sa intri acolo! Chiar imi doresc sa reusesti. Si bafta la interviu!:)
evergreenstory
25 August, 2009 at 11:59 amHai merci… să vedem…
Elza
25 August, 2009 at 11:57 amhai succes… stiu ca o sa fie bine :)