Povești inspirate din fapte reale și trăiri imaginare

Every time I close my eyes it’s like a dark paradise

Nu este despre iubirea adevărată, cred că este doar un concept născocit de idealiști… este despre cum n-o să fie, cum n-a fost. Nu? În vara asta nu mai e tristețea verii de anul trecut. Măcar atât.

Nu pot să țin un gând sau o emoție pentru totdeauna. Îmi amintesc că te țineam de mână și eram într-o lume fericită, una pe care ne-o construisem amândoi. Și îmi amintesc că atunci am zis că vreau să rămânem toată viața așa, de mână. Imediat îmi vine-n minte scena de la metrou. Când eram pe sfârșite, când stăteai lângă mine și te priveam cu coada ochiului și nu te cunoșteam. Când eram tăcuți nu pentru că împărțeam liniștea, ci pentru că nu mai aveam ce să ne spunem. Momentul ăla în metrou, când te-ai rezemat pe scaunul albastru, când mi s-au oprit cuvintele-n gât și când mi-au bubuit timpanele, momentul când am realizat că nu te mai iubesc și nu mai vreau să fim.

Oamenii mari mă învață că o relație înseamnă și ceva compromis. Sunt conștientă că nu poți s-o duci numai într-o fericire, că sunt pms-ul și întreținerea, zilele proaste, zilele bune, dar nici nu poți trăi în nefericire doar pentru că trebuie să lași de la tine. Nu-mi amintesc cum e echilibrul ăsta, cum e o zi normală de cuplu.

Căutăm oamenii potriviți pentru noi. Ne întoarcem la cei lăsați, îi mai părăsim o dată, ne părăsesc ei, alegem noul, fugim de ce avem. Cred că oferim o mare valoare acestei necesități de a fi doi. Poate e teama că nu reușim singuri. Poate e nevoia de a simți că cineva te iubește sau poate e nevoia de a avea pe cineva cu care să pleci în Thailanda. Poate că fericirea dimineții în doi e mai presus de tristețea unei zile proaste. Habar nu am.

Nu visez la omul potrivit. Nu mai visez. Nu-l văd în niciun fel. Nu-l caut. Nu disper. Nu cer zeităților să mi-l scoată în cale. Poate l-am întâlnit, poate am trăit împreună și poate n-am funcționat, chiar dacă eram cea mai bună variantă a noastră. Nu mi-e frică (acum) c-o să fiu singură și-o să cresc pisici. Nu cred că asta se poate întâmpla, decât dacă vrei cu adevărat, iar eu sunt un om mai degrabă curajos decât laș. Nu mi-e teamă să mă îndrăgostesc și nici să fiu rănită, dar nici nu caut asta.

Tot ce vreau e ca, uneori, să mă trezesc în brațele cuiva. Și cu acel cineva să mă simt liberă.

HugsLovePeace
>.<

You Might Also Like

No Comments

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.