Nu-mi dau seama dacă nu mai scriu pentru că am învățat să mă cenzurez emoțional sau pur și simplu mi-a ieșit din sistem ideea de a da afară. Uneori, foarte rar, înainte să adorm, îmi vin tot felul de gânduri în buricele degetelor. Dar multe sunt despre salvarea naturii, animalelor, petiții și reclamații și mai puțin despre ce mă doare.
Nu mai am poezii depresive de înșirat aici
Mi-am dat seama că iubesc să petrec timp singură. Am avut mulți ani, dacă nu toți, când n-am suportat să stau cu mine. Eram mai tot timpul înconjurată de oameni, ieșeam peste tot, aveam o groază de proiecte, joburi și vise. Agitată, aglomerată și împrăștiată în toate direcțiile. Viața mea era în altă parte. Și eu la fel.
Nu știu dacă e de la vârstă sau de la perioada petrecută ca o sinistrată în UK, de la toate evenimentele recente sau e rezultatul întregii mele experiențe sau dacă pur și simplu am obosit să fac pe plac celorlalți.
Ori poate asta înseamnă maturizarea, de fapt
Poate maturizarea nu înseamnă doar rate la bancă, copii, responsabilitate financiară, griji și planificare temeinică. Poate înseamnă să înveți să te respecți pe tine, mai presus de părerile și sentimentele celorlalți față de tine. Înseamnă să îți pese de tine, să te pui pe tine pe primul loc și să asculți de tine, nu de ce îți spun ceilalți ce trebuie să faci și cum. Înseamnă să nu mai cauți vina la tine și scuze lor. Să te iubești așa cum ești.
Pare titlu de articol ieftin pe un site obscur. Și motivațional de-l găsești pe pereții fetelor cu probleme de greutate. Cred ca s-a diluat de la prea multă utilizare.
Dar chiar e important să ajungi să te cunoști și să te accepți, cu toate mizeriile personale. Abia apoi poate începe o evoluție onestă, de dragul tău și nu se gura celorlalți.
Înapoi la mine. Nu-mi iese mereu. Starea asta de bine în propriul cap. Mă dezechilibrez uneori. Mă sperii și mă pierd. Am o grămadă de anxietăți, am o grămadă de coșmaruri. Mă enervez când trebuie să mă apăr. Mă comport ca un copil rănit. Dar mă pun pe picioare. Nu mai puternică, mai șmecheră, nu ca o eroină.
Mai șubredă, mai obosită, dar cu mai multă răbdare față de mine.
Cu luna-n fecioară
Mă plimb agale-n multe vieți
Să învăț lecția
Foto: Andrei Leonte
No Comments