Secvente

Femeie-n umbră (10)

femeia si gandurile sale

10. Apreciez teribil oamenii care nu-și arată emoțiile

Deși par seci, mie mi se pare o dovadă supremă de autocontrol. Când eram mai micuță mă descurcam grozav la vorbitul în public sau la controlarea emoțiilor. Cu timpul, m-am transparentizat, mă înroșesc, îmi tremură vocea și probabil și genunchii, îmi vine să vărs sau am un mare gol în stomac care se tot plimbă până-n gât. Da, nu-mi pot controla emoțiile și mă supără asta. Noroc că nu mă emoționez foarte des…

9. Îmi iubesc libertatea

Și respect spațiul și libertatea celuilalt, de aceea n-am să înțeleg niciodată persoanele care susțin că nu pot trăi fără omul de lângă și care-s sufocante în comportament, care nu ies cu altcineva decât cu ea/el sau care își concentrează atenția doar în direcția asta. Devine o povară pentru celălalt… și numai povară n-aș vrea să fiu.

8. Prioritățile-n cuplu

Când celălalt nu are chef să iasă cu rolele-n parc, o iei personal. Că nu te iubește, că nu ești o prioritate că etc. Oh, well, been there, numai că acum sunt pe altă baricadă. Și dacă iese, oricum o să fie nasol și o să-ți reproșeze mai târziu asta. Nu e nimic personal, sunt zile și zile… ori facem ceva împreună, ori separat. Nu are nicio legătură cu faptul că nu te iubește. A iubi nu înseamnă a face sacrificii, ci a funcționa pur și simplu.

7. Îmi plac tipii romantici

Dar dacă transformă asta într-un scop și devin demonstrativi, am impresia că nu mai este vorba despre mine, ci despre ei. Mie mi se pare normal să fie despre amândoi, nu doar un element de bifat. Flori, ciocolată, plimbare romantică cu barca, lumânări, muzică-n surdină – checked. Ca să nu mai spun că mă lasă rece clișeele și-s pretențioasă…

6. Stau pe facebook

Nu intru de o mie de ori, nu pierd nopți uitându-mă la pozele oamenilor, ci acord atenție celora care mă interesează. Din 700 cunosc vreo 300, dar nu am relații cu toți. Cum ar fi? Însă nu știu cum funcționează să te combini pe facebook. Ori sunt eu prea tradiționalistă, ori nu știu care e treaba. Și-s curioasă… Și când aud tot felul de povești cu oameni care s-au cunoscut pe fb, mă întreb la profilul meu de ce nu bate nimenea?

5. Drama în iubire este imensă

Dar n-aș putea vreodată s-o așez pe locul I într-un top. De aceea poate nu-s atât de receptivă la astfel de probleme, pe care le înțeleg și cu care empatizez… raportându-mă la mine, la felul meu de a fi, la încăpățânarea mea și la ce am trăit de-a lungul timpului, n-am să-mi permit vreodată să sufăr exagerat din cauza unui bărbat și nici n-am să agonizez, cum n-am să mă umilesc vreodată implorându-l să se întoarcă la mine. Ținând cont de faptul că abia-mi permit să plâng, cel mult pot agoniza literar… aici, pe blog.

4. Schimbarea la comportament atunci când cunoști un om

Într-adevăr, te modelezi, capeți din ticurile celuilalt, descoperi că-ți plac lucruri de existența cărora poate nu știai, devii interesată de pasiunile lui, dar de aici până a te schimba aproape radical, deși superficial, pentru a fi omul pe care celălalt și-l dorește, mi se pare nedrept. Te renegi pe tine. Te dai deoparte și capeți o formă care nu-ți aparține, doar ca să-i faci pe plac. Acest teatru nu e de durată și nu va reuși niciodată. Da, te poți finisa pe alocuri și da, îți poți aduce îmbunătățiri, dar te schimbi pentru că asta simți, nu pentru că celui de lângă tine nu-i placi.

3. Mi-e greu să înțeleg oamenii care nu merg mai departe

N-oi fi eu persoana cu conștiința cea mai curată și poate nu-s întocmai împăcată cu tot ce am trăit, dar să te ții scai de cineva din trecut sau să-ți alimentezi senzațiile cu cineva inexistent, doar pe baza unor proiecții… e grav. Da, iubirea în absență devine obsesie, dar e boală. După ce închei o relație, îți trebuie niște timp să o închei la toate capitolele. Dar după ce te-ai curățat, ei bine, ești ca nou pentru ce vine. Nu e drept să porți bagaje, nici pentru tine și nici pentru cel cu care urmează să împarți ceva. Poate de aia nu mi se pare nimic absurd că plec la mare cu doi dintre foștii iubiți, pe care-i iubesc și respect în continuare, dar cu care am tras linia.

2. Mi-au trebuit niște ani să înțeleg că nu iese niciodată conform planurilor

Dar niciodată. Nici la capitolul iubire, nici la capitolul carieră. E pe aproape întotdeauna. De aia nu mă mai plâng că aș vrea să am o relație. Când am avut una, am vrut să gust aventura femeii singure și mi-am imaginat, o, dar câte nu mi-am imaginat. Ajunsă-n ipostază, mi-am dat seama că realitatea cu imaginația… nu se întâlnesc decât rar. Deci nu am așteptări… mmm, deci încerc să nu am așteptări… nu-mi iese tot timpul.

Am vrut să lucrez în nu știu ce domeniu… am ajuns să lucrez. Am realizat că nu e ceea ce am crezut eu că e, am mers mai departe. N-a fost ușor, mă atașez imediat de oameni, spații, obiecte (eu sunt genul a avea), drumul până acolo etc. La un moment dat mă voi așeza și în privința asta…

1. Mă îndoiesc

Că voi putea să am relația sau să trăiesc iubirea pe care mi-o imaginam în adolescență. Cea cu drept de viață și de moarte. Nu-s construită așa și nu am cum să mă sucesc, doar să-mi satisfac o imagine. Cum nu cred că voi întâlni bărbatul care să mă dea gata… pentru totdeauna. Și mă îndoiesc că voi putea să mă căsătoresc vreodată din tot sufletul, voind mereu să mă știu liberă. Mă îndoiesc că voi face copii cu inima împăcată. Mi-e frică de ei, mi-e frică de constrângerile care vin și de dependența mea de mamă.

Probabil că toate vor decurge normal, în ciuda zbuciumurilor mele de femeie rebelă. Probabil că la 30 de ani îmi va ticăi atât de tare ceasul biologic, c-o să ajung în stadiul disperării. Și probabil că mă voi căsători cu rochie albă și voi face trei copii ale căror nume vor fi românești și nu nebunii gândite acum. Și probabil că nu voi fi cea mai fericită femeie din lume, dar voi avea conștiența că fericirea nu se cuantifică și nu se spune.

Până atunci, însă, pot să mă întid pe plajă și… atât (muzică)

HugsLovePeace
>.<

You Might Also Like

9 Comments

  • Reply
    INTJ
    27 June, 2011 at 2:24 pm

    @Evergreen – inteleg ce spui tu … eu doar incercam sa spun ca nu cred ca cineva care acum e “rau”, e “rau din nastere” … “raul” venind de la “bagaj” (bagaj “bun” fiind rarisim in lumea asta) … daca “bagajul” nu e privit (la modul neputincios) ca “e parte din mine” … ci ca “eu decid daca ma opresc si pun jos bagajul, fie si numai temporar” … atunci “binele” initial nu va fi mereu eclipsat de “raul” din bagaj.

  • Reply
    Evergreen
    27 June, 2011 at 7:01 am

    Mara – corect.

    Intj – il cari ii da o nuanta negativa, aici. iar cand il accepti ca parte din tine, nu-l mai simt bagaj. adica, nasol. e parte din tine, iar daca tu te accepti asa cum esti, suma tuturor experientelor tale, well, asta incerc sa spun.

    :)

  • Reply
    INTJ
    26 June, 2011 at 11:06 pm

    @Evergreen – chiar si cand “accepti ca fiind parte din tine” tot mai cari ruscascu’-n spate, nu l-ai lasat la marginea drumului … undeva hat in urma. si oricat ti-ai repeta, materialu’ rucsacului nu se transforma-n piele care creste-n pielea ta … ramanand pe veci ceva “strain” pe care, din vari motive, il cari cu tine mai departe. ah, ca de la atata carat ti se intaresc muschii (schimbarea ce are loc in fiecare dintre noi) … e cu totul altceva.

    d.p.d.v. regizoral = regizorul creaza (sau incearca sa creeze) iluzia perfecta care sa transmita mesajul/mesajele … ajutat de actori si restu’ oamenilor implicati. noi, restu’, suntem doar spectatori …

  • Reply
    Mara
    26 June, 2011 at 9:54 pm

    Fiecare vede lucrurile altfel. D-asta am si tot spus “eu” in mesajul de mai devreme, pentru ca nu pot spune ca exista o singura cale de urmat.

    Sigur ca am impartit momente bune, cum spui. Dar eu nu cred ca prietenia a fost cea care ne-ar fi legat ca si cuplu. Altfel eram doar prieteni (cred in pritenia intre persoane de sex opus; am si prieteni barbati). Am fost un cuplu tocmai pentru ca a existat ceva intr-o noi, ceva special, diferit de prietenie: Iubire intre un barbat si o femeie.
    Pentru mine, cand Iubirea s-a pierdut, sau cand am fost inselata, sau cand pur si simplu nu mai rezonez cu cel de langa mine, atunci ma despart de el. Definitiv. Chiar daca asta e dureros.
    Nu mai pot pastra legatura pentru ca inevitabil m-as gandi la ce ne-a facut sa ne despartim si as continua sa-mi fac rau….Sigur ca am mai avea ce discuta (pentru ca au existat puncte comune din moment ce am format un cuplu), dar pentru ce sa mai discutam, care ar mai fi sensul?

    Repet, asa vad eu lucrurile. Fiecare insa simte diferit.

  • Reply
    Evergreen
    26 June, 2011 at 9:36 pm

    Creve – sunt universal valabile :p

    Mara – Nu ma simt ciudat absolut deloc, pentru ca (din punctul meu de vedere) a ramas prietenia, care leaga orice cuplu. Ne despartim ca si cuplu, dar ca oameni nu poti sa negi un om care a fost candva in viata ta. Ai impartit cu el momente bune :)

    Am intalnit oameni cu conceptia ta si nu-i condamn… fiecare isi alege propriul drum de dupa despartire… sa-i fie bine…

  • Reply
    Mara
    26 June, 2011 at 9:25 pm

    Eu nu cred in “ramanem prieteni?” cu cel cu care ai avut o relatie. Eu nu mai pot pastra legatura. Nu numai ca nu port “bagajele”, asa cum spui tu, dar incerc sa ma desprind complet. Nu pot sa mai accept sa ma vad cu el (“el” – generic vorbind) pentru ca eu nu mai vad niciun rost in pastra o ata care sa ne mai lege. Am hotarat sa ne despartim, atunci fiecare pe drumul lui.
    Se pare ca tu ai pastrat prietenia cu fostii iubiti. Nu te simti totusi ciudat in prezenta lor?

    Inca ceva, si eu sunt total de acord cu a nu-l sufoca pe celalalt atunci cand esti intr-o relatie.

  • Reply
    creve
    26 June, 2011 at 2:37 pm

    Și eu sunt emotiv când vine vorba de vorbit în public. Mă refer la un număr mare de oameni. Îmi e mai ușor să cânt decât să vorbesc. Și mi-ar plăcea să fiu dezinvolt când vorbesc în public dar na. Poate în timp asta se va schimba :)

    Sunt de acord și cu partea asta în care o persoană nu poate să treacă peste o relație eșuată. N-am înțeles niciodată de ce au impresia că s-a terminat pământul. Sunt de acord cu mai multe idei pe care le-ai spus aici.

  • Reply
    Evergreen
    26 June, 2011 at 1:49 pm

    Nu cred ca ai dreptate. Motivul pentru care plec cu ei la mare nu este pentru ca stiu la ce sa ma astept, oamenii sunt imprevizibili, ci pentru ca a ramas prietenia de dupa o relatie are n-a mers. Scapi de bagaje, atunci cand le accepti ca fiind parte din tine. Pot fi experiente pot fi amintiri pot fi numite dupa bunul plac al fiecarui posesor.

    Nu am inteles treaba cu dpdv regizoral.

  • Reply
    INTJ
    26 June, 2011 at 1:38 pm

    la 3. … de bagaje nu scapi orice ai face … doar le dai alt nume generic: “experienta”. de fapt o demonstrezi si tu plecand cei doi la mare: ii cunosti si stii la ce te poti astepta din partea lor. analiza d.p.d.v. regizoral (aka “bagajele” din cei doi ani de studiu) te las s-o faci singura … ;)

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.