fişe fiscale, declaraţii, nervi

Iată că nici anul ăsta nu scap. Dacă pînă acum completam şi puneam la poştă, pînă pe cinşpe ale lunii trebuie să mă deplasez la administraţia financiară, să stau la coadă cu o mie de babe transpirate, să mă enervez, să mă enervez şi mai mult şi să depun nenorocita aia de foaie. Sunt curioasă ce se întîmplă dacă mă duc mai tîrziu. Primesc amendă? Cît? Dar ce păţesc dacă nu mă duc deloc?

Am nervi pe cineva anume care a “uitat” să mă sune să-mi dea fişa şi încă cîteva detalii legate de contractele mele – nu că nu aş fi fost insistentă şi nu că nu aş fi rugat frumos.  Dar deh, uităm să fim recunoscători. Şi cel mai mult mă oftică perioada asta şi posibilitatea să-mi pierd dosarul ăla pentru casă, tocmai pentru că pe planeta asta sunt oameni cărora nu le pasă sau care nu dau doi bani pe ceilalţi. Care nu pot să pună mîna pe un telefon şi să spună în 3 cuvinte ce au făcut ca să ştii mai departe ce să faci. Oameni egoişti care văd numai la un metru în jur.

Care mă angajezi în acte?

Sunt pe ultima sută de metri şi nu am chef să călăresc un oraş întreg pentru hîţogării, mai ales că ştiu că vor fi milioane de oameni uituci ca mine. Nu am absolut nici un chef şi mă ia şi răceala.

După modelul “eu cu cine votez?”, eu cui dau cei 2%? Pentru inima copiilor am trimis sms şi am încercat să pun banner, dar n-a mers.  Nu am lista cu organizaţiile. Dacă era ceva gen Salvaţi Vama aş fi dat acolo, dar nu cred că e. So, eu unde trimit ăia 2%?

Azi voiam să scriu frumos despre un loc tare mişto pe care l-am descoperit (de fapt Hanna m-a duc acolo) şi despre ce să nu vedeţi (The Alphabetical killer – cel mai prost film ever şi nici Au revoir les enfants nu merită). Mă întreb ce-or fi văzut omii la “Scafandrul şi fluturele” de i-au dat atîtea premii. Cartea da, dar filmul nu!

În fine.