Fiul risipitor

De multă vreme nu am mai citit o carte care să mă ţină cu sufletul la gură sau care să-mi ofere fraze asupra cărora să meditez jumate de zi. Ori poate nu am fost eu suficient de deschisă, ori stilul ăsta este cel care mă atinge, habar nu am. Cert e că…

Fiul risipitor nu este numai o capodoperă a literaturii autohtone, ci şi o superbă declaraţie de dragoste. Nu am citit decît 200 de pagini. La finalul acestora am răsuflat greu ca şi cum aş fi urcat creste de munţi. Nu pot să las cartea din mîini, cu greu mă desprind de ea.

Radu Tudoran ar trebui studiat în liceu şi acest roman ar trebui să facă înconjurul pămîntului. Este singurul autor romîn care-l egalează pe Milan Kundera şi poate în unele privinţe îl depăşeşte, din punctul meu de vedere şi mă refer la stil şi la ideile abordate. E mare păcat că nu este celebră.

Se găseşte greu. Eu am căutat-o mult pe la anticariate şi costă enorm (vreo 50 de lei) şi asta pt că anticarii ştiu că este o carte foarte valoroasă.

Trebuie să fie în biblioteca voastră şi trebuie s-o citiţi, măcar o dată şi cu siguranţă că vă veţi regăsi atît în iubirea aproape bolnăvicioasă a Evei, dar şi în nebunia şi dorul de ducă care aparţin bărbatului. Este atît de bună încît cuvintele citite transmit fiori pe şira spinării şi goluri în stomac şi imagini pregnante pe retină…

Lectură plăcută!

Previziuni 2010, aici.