For what it's worth

I really like you…

Din cauza febrei mă ustură ochii. Respir cu greu și cu cât respir mai greu cu atât aș fuma mai mult. De-a-ndoaselea.

Uneori am senzația că Dumnezeu mă iubește prea mult pentru ceea ce sunt. Și mă înconjoară de oameni dornici să mă iubească, oameni pe care eu aș putea să-i iubesc. Dar eu mă revolt și închid ochii a oboseală, a renunțare. Iar lumea se complică cu fiecare pas înainte. Ițele se încurcă și mâinile mele stângace nu reușesc să le prindă. Sunt total lipsită de finețe.

Mi-e cumplit de rău și urăsc starea asta de amețeală. Beau ceaiuri fără oprire și încerc să nu mă gândesc. Înainte să încerc asta inima o ia la goană. Și mă trezesc zâmbind.

Cui îi e frică de iubire?

Satie are un efect calmant și parcă-mi trimite plutiri în aripi. Și parcă frânge în mine fiecare acord, fiecare atingere a clapei.

Mie mi-e frică…

Cândva eram o ființă curajoasă. Nu-mi păsa de ce-o să se întâmple și mă aruncam în volbura emoțiilor. Niciodată nu am renunțat mai devreme de căderea liberă. Și asta m-a adus aici, în punctul mort al unei vieți ce se vrea austeră. Însă eu nu sunt construită să nu iubesc și nu sunt construită să fiu solitară. Eu mă hrănesc cu ființe și cu spiritul lor. Eu trăiesc din energia celorlalți, eu afectivo-dependenta nu pot să mă lepăd de crezul meu.

În creuzetul inimii mele am praf de amintiri. Până ce ele nu devin una cu mine nu cred nimic…

In the mood for love

HugsLovePeace
>.<