Fucked up Universe

Oriunde întorc capul văd figurile unor oameni care-s într-o continuă căutare.  Chipurile lor cer. Mâinile lor caută.
Întotdeauna le lipsește ceva și năvălesc în viață însetați.
Își satisfac nevoia și pleacă mai departe. Suficient nu există. Nevoile se ramifică în mii de alte nevoi mai mici, mai mari, mai complexe.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=5ceDS4ztDjo]

Astăzi e una din zilele alea când nu-mi găsesc sensul. Una din zilele în care am închis drumurile autostrăzilor și pur și simplu ascult muzică fără să las gândurile să mă acapareze. Astăzi e una din zilele în care sunt puțin furioasă, dar nu știu exact pe ce, așa că blamez universul. Dar am mai zis de nenumărate ori că e nedrept.

Mi-e peste măsură să găsesc semnificațiile tuturor întâmplărilor. Și mi-e peste măsură să explic tot ce petrece în jurul meu sau cu mine însămi. Nu pot prezice care-s consecințele faptelor mele și, la dracu, nici măcar nu pot spune concret ce vreau. Pot spune că, pe alocuri, ce am îmi place, ce caut găsesc, ce visez… sunt vise.

E una din zilele alea în care aș vrea să fiu pe autostradă cu melodia asta dată tare de tot. În drum spre mare. Să-mi fie frig pe plajă și să nu conteze. Să nu conteze temele, jobul, proiectele, planurile de vacanță, lipsa, căutarea. Să nu conteze decât momentul în sine. Și să nu-mi pară nicio secundă rău că am pornit pe drumul ăla… cu melodia asta dată tare.

Pentru moment m-am vindecat de dorul dormitului în doi. În schimb, înflorește în cord un alt dor. Și ăsta-i cel mai afurisit dintre toate.

HugsLovePeace
>.<