aș vrea să-i strâng pe toți pe care i-am cunoscut vreodată și să-i privesc în ochi. să văd cum și-a lăsat viața amprenta pe zâmbetul lor. să-i țin de mână și să le simt pulsul. să-i strâng în brațe și să încerc să-mi amintesc cum era. să-i adulmec de dragul trecutului.
aș vrea măcar să mi-i amintesc pe toți cei pe care i-am cunoscut vreodată.
dar nu pot.
abia-mi amintesc ce film am văzut ieri.
în haosul din mine încerc să urc treptele spre lumină. mai presus de toate trebuie să-mi supraviețuiesc mie. eu îmi sunt propriul dușman și de mine trebuie să mă tem cel mai tare.
mă enervează că pleacă din viața mea oamenii pe care i-am iubit și se încăpățânează să rămână cei cărora nu le acord șanse. mă bucur să văd că mă înșel, că valoarea se cunoaște în timp. că cei care rămân mă vor ține de mână peste multă vreme, mă vor privi în ochi și-mi vor șopti: Roxănica, o să fie bine, ai să vezi.
hugslovepeace
>.<
2 Comments
Evergreen
10 May, 2012 at 7:53 pmAu! Așa să fie
lavric
10 May, 2012 at 7:52 pmRoxănica, o să fie bine, ai să vezi.