Generaţia de ieri versus generaţia de azi-mâine

N-am înţeles niciodată conflictul ăsta între generaţii. Noi, anii optzeci cu cheia de gât, ne batem în piept că am trăit o super copilărie, spre deosebire de ăştia de acum, cu iphone-ul la purtător. Noi am sărit coarda şi ei joacă jocuri virtuale, sunt nişte obosiţi, noi alergam toată ziulica şi nu ne stăteau picioarele, ei socializează virtual, noi jucam pac-pac în cimitir… şi tot aşa.

Nu contest că am avut o copilărie cât se poate de normală. Jocuri în faţa blocului, verile la bunici, petreceri cu coco jambo, televizor alb-negru până în 1992, din astea…

Nu am simţit nevoia să mă laud cu asta. Şi mi se pare că prea dăm de pământ cu noile generaţii. Dacă noi dispuneam de gadget-uri, atâtea informaţii şi posibilităţi, probabil lăsam cheia în geanta pe-o parte, puneam converşii în picioare şi-o ardeam hipstăreşte prin nu ştiu ce club fain. N-am avut, puneam tenesul chinezesc şi călăream copacii după corcoduşe.

Nu regret că nu am avut ce au ei azi şi îmi pare că nici ei nu regretă că nu au ce am avut noi. Şi mi se par absurde remarcile de genul “tinerii din ziua de azi” sau babele isterice din autobuze, care critică orice le vine la gură. Şi pe vremea când eram eu adolescentă, oamenii ne criticau la fel “tinerii din ziua de azi… generaţii de rataţi” şi chiar şi profii, deşi erau conştienţi că suntem o generaţie de tranziţie, că s-au schimbat valorile, că ne raportăm altfel la viaţă, la lume, la cunoştinţe, că ne căutăm în lume şi lumea o căutăm în noi şi că refuzăm aproape vehement o robotizare-tipar cu care ei au fost obişnuiţi . Nu m-a marcat atitudinea lor negativă sau sprânceana ridicată, dar am crescut cu umbra de îndoială asupra mea şi nu aş vrea să dau asta mai departe.

Deci, s-o dăm la pace şi să acceptăm că asta înseamnă evoluţie şi că fie că ne place, fie că nu, fiecare om urban se adaptează cum poate la noile lumi. Ce să mai, om urban, la mine la Moldova au copiii telefon cu touch screen, pierce-uri, tatuaje şi ascultă minimale la crâşma din sat şi oricât de nefiresc mi se pare, oricât aş vrea să păstrez satul aşa cum era el când eram eu copil, admit că a rămas o amintire frumoasă. Asta e lumea, ori o acceptăm ori plecăm în pustietate.

Hai să nu ne transformăm în ăia care ne criticau pe noi, nu facem decât să perpetuăm o percepţie greşită, negativismul, lipsa de încredere în oamenii noi, în societate, în general.

e iarnă. e soare. e ciudată suceala asta a vremii. e efectul de seră. e poluarea. e nasolul care bate la uşă.

cu bine,

evergreen

Foto / Gif