Povești inspirate din fapte reale și trăiri imaginare

Gri de noiembrie: draga jurnalule

De vreo saptamana si ceva n-am mai avut soare in UK. Deloc. Totul e plat, nimic nu are contrast, cerul gri apasator ne mananca energia. Ma trezesc dimineata pe bezna si zac in amortire zeci de minute. Eram candva o persoana matinala. Nu mai sunt. Ma motivez zilnic sa ma ridic din pat, sa ma spal pe ochi, sa pun hainele pe mine, sa ma opresc sa-mi iau ceva de mancare, sa prind trenul, sa ajung la birou.

Ma simt ca o stafie amortita care pluteste prin viata 

Speram sa ajung la 31 de ani si sa gasesc un rost in viata. Sau macar sa fiu mai convinsa de tot ce ma inconjoara. Am ajuns la 31 de ani si am atat de multe intrebari si indoieli, ca incep sa devin nostalgica dupa vremea cand nu intelegeam nuantele. Speram sa ajung la o varsta si la un echilibru interior care sa-mi permita sa nu mai traiesc haos emotional. Aparent mai am nevoie de ceva vreme sa ma asez cu mine, in mine.

Am zis ca e vremea sa ma potolesc. Sa nu mai am douazecisitrei de task-uri pe zi. Sa ma bucur de timpul liber, sa citesc ce vreau eu, sa ma plimb, sa lenevesc. M-am amagit o vreme c-o sa reusesc, dar n-am reusit. Mai nou fac niste cursuri de Digital Marketing (Oxford College of Marketing) si am stive de cursuri de citit si o tema foarte stufoasa de predat (arata ca o licenta) si m-am apucat de limba germana (sa inveti germana din engleza cu o profesoara poloneza este cu adevarat o provocare). Iar colac peste pupaza, am decis sa ma mut in Londra, deci o iau de la capat cu cautat job, gasit apartament…

Pe langa toate astea ma framanta sufletul si ma ustura degetele ca nu scriu aici, ca nu scriu la carte, ca nu scriu la piesele de teatru pe care le am in sertar sau ca nu scriu la scenariul pe care-l tot dezvolt.

Gri de noiembrie si ganduri

https://www.instagram.com/roxevergreen/

Speram ca pana la 31 de ani sa creasca in mine organul-mamei

Nu stiu daca te nasti cu el sau il capeti pe parcurs, dar l-am vazut la multe femei in jurul meu. Femei care isi doresc sa fie mame. O vad in privirea lor, o simt in vorba lor. Cumva invidiez certitudinea aia, pregatirea aia. Mie-mi lipseste cu desavarsire. Nu ma imaginez mama, nu pot sa-mi imaginez ca port in pantec o fiinta vie si nici ca pot sa-mi asum responsabilitatea pentru ea. Adica, ma simt mult prea nehotarata si nestatornica sa pot sa iau o decizie atat de importanta.

Cateodata pun presiune pe Andrei, ca poate daca-si doreste el mult, se naste si-n mine dorinta. Nici vorba sa se decida. Avem o lista lunga cu calatorii de facut, cursuri de luat si experiente de trait.

Pe de alta parte, aveam aceeasi idee si despre casatorie. Nu voiam sa ma marit niciodata pentru ca nu vedeam sensul unui act si a unei paranghelii care sa anunte ca sunt maritata. Dar a aparut Andrei si m-a cerut in casatorie intr-un mod romantic si inedit si un an mai tarziu am facut nunta galactica. A fost o surpriza pentru toata lumea, mai ales pentru mine.

Si adultii gresesc cateodata

Ma confesam terapeutei ca gasesc destul de dificila treaba asta cu maturizarea. A fi adult responsabil este o povara mai grea decat mi-am imaginat. Si totodata, nu ma simt deloc adult, desi sunt responsabila. Cred ca treaba asta vine din copilarie si din faptul ca am inceput sa lucrez de mica si a trebuit sa-mi asum alegerile astea. Dar cam atat.

Nu cred ca sufar de Peter Pan syndrom pentru ca am in mine doza aia care-si doreste familia si stabilitatea. Am inteles ca oamenii din tagma asta sunt foarte liberi si rebeli. Eu nu sunt asa. In mine exista niste contraste foarte puternice, care sunt foarte normale, aparent. In mine zace doritoarea de experiente noi, libertina si rebela si zace si familista cu ganduri monogame. E o combinatie sanatoasa, cica. Ne ajuta sa ne mentinem interesul pentru viata.

Ganduri de noiembrie

Griurile noastre toate

Uneori mi se face un dor cumplit de casa

Si-mi vine sa las totul balta si sa iau bilet doar dus spre Bucuresti. Sa lupt alaturi de ai mei sa avem o Romanie mai buna si mai cinstita. Sa ies seara dupa munca sa beau o bere si sa povestesc lucruri pe limba mea. Sa ies sambata sa dansez pana la epuizare si sa fumez una pe treptele bisericii. Sa-mi sun prietenii si sa-i intreb ce fac intr-o ora? Sa mananc sarmale facute de mama. Sa ies cu sora-mea in IOR si, daca e zapada, sa ne tavalim nitel. Sa facem impreuna bradul sis a ascultam emotionate colinde.

Apoi incerc sa ma calmez si sa privesc cat mai rational totul.
Nici acasa nu e pe roze
Avantaje-aezavantaje
Nu stau aici pentru totdeauna
Nu pierd nicio relatie pretioasa
Am nevoie sa invat sa “let go”

 

Cu bine,
Evergreen

Cover photo: Eugenia Loli

You Might Also Like

6 Comments

  • Reply
    Mihaela
    27 November, 2016 at 8:56 am

    Frumos copacul din fotografie.
    Stufos, puternic.
    Superb.
    Poate putem invata de la ei impamantarea asta, legatura cu pamantul, statornicia lor.
    Astazi o sa merg in Gradina Botanica, pentru ca acolo sunt copaci, si timpul parca se opreste in loc.
    E alt spatiu, alta lume.
    Cand ies afara din gradina, pe strazile Bucurestiului, masinilie vajaie si fac zgomot.
    Nu stiu despre New York, dar Bucurestiul e orasul ala that never sleeps.
    Dar de-acolo. din gradina, imi iau o portie de no time.
    De a exista, pur si simplu, asa cum exista copacii de acolo.
    Acelea sunt cele mai pretioase momente, care ma ajuta sa trec peste vajaiala si agitatia orasului.

    • Reply
      Evergreen
      1 December, 2016 at 12:14 pm

      Natura are o putere tamaduitoare, intr-adevar.

  • Reply
    Dan
    27 November, 2016 at 1:33 am

    Buna,
    Imi place ca de fiecare data ai puterea sa iti ridici moralul, dupa cum sunt scrise majoritatea articolelor. Incep gloomy si se incheie cu un silver lining :)
    Apreciez ca te deschizi si ne ajuti pe noi cititorii sa empatizam cu trairile tale, lucru care se intampla rar in viata reala, empatia. Pentru asta, iti multumesc!

    • Reply
      Evergreen
      1 December, 2016 at 12:13 pm

      Si eu iti multumesc ca citesti in continuare :)

  • Reply
    ana
    24 November, 2016 at 5:18 pm

    Am acelasi feeling de multa vreme de a nu stii care exact e calea, de a lucra la un echilibru care e fragil…..Poate asa suntem, unii dintre noi…

  • Leave a Reply

    This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.