Secvente

Hai sa o lasam mai moale cu diagnosticatul!

Nu stiu daca ati observat, dar daca nu, toata lumea vorbeste in termeni psihoterapeutici. Sunt chiar trenduri. Inainte erau OCD si ADHD. A fost o vreme treaba cu bipolaritatea, toti erau (eram) bipolari! Nu stia nimeni ce inseamna de fapt, dar hei, eram diagnosticati cu usurinta. Sau ne autodiagnosticam.

Apoi au fost anii narcisicilor, unde orice gest care nu era pe placul celuilalt, era clar ca esti narcisic. Si in ultima vreme avem ghosting, gaslighting si love bombing. Siiiii… una dintre preferatele mele: complexul salvatorului, care e un termen mai complex decat un om care crede ca datoria lui pe pamant e sa salveze suflete ratacite.

Toata lumea merge la terapie. BRAVOOOOO! Dar, daca inainte credeam ca e foarte bine, am devenit usor sceptica.

Toata lumea face facultatea de psihoterapie la fara frecventa si doua formari online si isi atarna o diploma pe perete, dar putini sunt cei care stiu ce fac si care fac bine. Isi pun terapeut la pagina de facebook, posteaza tiktokuri despre dezvoltare personala si alte clisee pe care le-am consumat acum 10 ani, merg la conferinte unde sunt pusi in lumina reflectoarelor ca niste zei sau ca niste excelenti. Dar ce ii legitimeaza, de fapt? Nu ar trebui numarul de urmaritori, ci numarul de pacienti care si-au imbunatatit viata interna si externa, nu?

Am citit si auzit muuulte povesti despre terapeuti abuzivi, incompetenti, agresivi, intruzivi. Am vazut multi oameni prinsi in vraji terapeutice, in relatii toxice cu oamenii care se presupune ca ar trebui sa le ofere indrumare in calatoria interioara. Suntem vulnerabili la terapie. Suntem fragili. Si atunci, se poate profita foarte usor de noi si de naivitatea noastra.

Cel mai des aud cum terapeutii diagnosticheaza oameni pe care nu ii cunosc, pe baza povestilor pacientilor. Am auzit si eu la randul meu: terapeuta mea a zis ca esti narcisica, du-te si te trateaza! M-am panicat. Mi-am facut teste, m-am dus peste oameni sa ma analizeze, m-am dus inapoi la terapie sa mi se confirme sau infirme si sa gasesc solutii, daca intr-adevar sunt.

  • nu sunt

Take it with a grain of salt

Fac terapie de pe vremea cand era rusine si bau-bau si doar nebunii mergeau. Am avut o perioada in 2006 cand faceam atacuri urate de panica. Adica acum 18 ani. De 18 ani am intrat in lumea asta. Si inca sunt sceptica si uneori ma indoiesc de ce-mi spune terapeuta. Mai ales cand simt in corp ca ceva nu rezoneaza cu mine. Pun intrebari si nu caut sa gasesc vina in oamenii din jur, ci caut sa gasesc solutii in mine.

In fine, ce vreau sa va recomand din suflet si din creier este sa nu mai diagnosticati alti oameni. Nu trebuie sa va puneti in papucii lor, nici macar sa deveniti niste martiri care tolereaza orice fel de abuz, sa intoarceti obrazul sau mai stiu eu ce alte aberatii. Dar sa fiti putin mai relaxati.

Nu totul e trauma. Nu totul e o tulburare. Nu totul devine trigger.

Unde sunt emotiile simple pe care avem voie sa le traim si sa le exprimam, intr-un mod civilizat, dar fara sa fim diagnosticati? Suntem vii, slava cerului! Nu vrem sa devenim roboti. Ba, ne emotionam cand vedem un robot care are emotii, dar pe ale noastre nu le mai traim.

Avem o plaja larga de emotii pe care ar trebui sa ne dam liberatea sa le simtim. E normal sa te infurii, e normal sa te frustrezi, e normal sa simti invidie, sa simti rusine, dezgust, frica, anxietate. Sunt absolut normale si multe nu au legatura cu niciun abuz, cu nicio trauma din copilarie sau o mostenire transgenerationala. Se cheama viata. Si toate astea de mai sus, inclusiv bucuria, entuziasmul, nostalgia sunt emotii de care nu ar trebui sa ne privam, pentru ca a bubuit lumea cu terchea berchea terapeuti wannabe.

OK, daca emotiile astea ne bantuie vreme lunga, daca nu putem functiona cu ele, daca sunt prea mari si prea dure, inteleg, atunci avem nevoie de sprijin. Dar hai sa facem un pas inapoi, inainte sa cadem prada acestui scam.

Nu luati ca adevar suprem ce va spune un terapeut, pentru ca de multe ori, din pacate, nu este. Ba, vazand realitatea din jur, auzind atatea povesti, am realizat ca sunt putini psihologi, terapeuti si chiar psihiatri care intr-adevar isi fac munca cu respect, determinare si profesionalism.

Cam atat de pe frontul asta.

Va doresc sanatate interioara si exterioara si sa simtiti cat mai multe emotii pentru ca astea ne fac sa fim vii. Si cel mai misto dar e ca suntem vii ♡

Cu bine,

You Might Also Like

No Comments

    Leave a Reply

    This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.