Confesiuni

Hei tată, sunt eu…

Și nu am ce să-ți spun… Doar că aici ninge frumos și-mi place.
Au aprins luminile în oraș, oamenii zgribuliți și mohorâți bat din picioare să și le încălzească. 102-ul e același cum îl știi, doar că acum sunt și autobuze noi. Copiii sunt cei mai fericiți, patinoarele pline, gheață cât cuprinde și trafic care scoate câțiva peri albi.

Eu… cresc, nu în înălțime, ci în experiențe de viață. Probabil că ar fi fost frumos să-mi fii alături, însă nu te condamn pentru drumul ales. M-am împăcat cu plecarea ta și lacrimile s-au zvântat.

Nu te-am vizitat de multă vreme. Știi, nu-mi plac cimitirele. Poate doar în vizită la necunoscuți… să le citesc poveștile înșirate pe cruci, să le privesc fotografiile și să mă plimb absentă printre ei.

Îmi pare rău că nu am mai venit, dar nu știu cum se face că timpul meu nu e niciodată suficient. Și plus de asta nici n-aș ști ce să-ți spun, probabil ar fi același ritual de aprins lumânările și pus flori în vază. Tu nu-mi răspunzi, iar eu am obosit să vorbesc cu cimentul.

Oricum, ascult Scrie în stele și mă gândesc la tine. Nu știu dacă te ajută asta acolo unde ești, pe mine mă ajută aici pe Pământ. Nu vreau să mi te imaginez captiv în pământ, ci viu și frumos așa cum erai cândva. Iernile geroase când ieșeam la săniuș, mirosul de portocale din palmele tale și măiestria cu care făceai florile din coji, obrajii tăi roșii, râsul tău copilăresc și ochii tăi curați.

Hei tată, sunt eu… copila ta. Am crescut. Am devenit femeie. Am multe să-ți spun, dar aștept momentul când ne vom întâlni. Să nu cumva să ne plictisim unul în compania celuilalt…

Hei tată, îmi lipsești, dar a devenit obișnuință.

Hei… noi ne pregătim de sărbători. Sper că și la tine e lumină.

 

You Might Also Like

15 Comments

  • Reply
    Erinnyen
    27 December, 2010 at 7:13 pm

    am ramas fara cuvinte…

  • Reply
    Gabriela
    19 December, 2010 at 10:34 pm

    cata emotie…

  • Reply
    Azul
    19 December, 2010 at 2:05 am

    Si cat de frumos miroseau cojile de portocala (in forma de floare) puse pe calorifer…

  • Reply
    Tomata cu scufita
    18 December, 2010 at 9:38 pm

    Chiar nu trebuia sa citesc asta… :(

  • Reply
    Liviu M.
    18 December, 2010 at 7:24 pm

    bai…

  • Reply
    nor
    18 December, 2010 at 6:01 pm

    te imbratisez !
    numai bine !

  • Reply
    Evergreen
    18 December, 2010 at 9:40 am

    Multumesc :) Si tu sa zambesti :)

  • Reply
    Marina
    18 December, 2010 at 9:17 am

    te inteleg perfect. povestile noastre sunt asemanatoare. si al meu s-a dus… nici eu nu am fost la cimitir, acelasi ritual il fac si eu la cimitir… tata mergea cu 311, nu cu 102 :)
    nu te intrista, mergi mai departe. el e sus pe o stea si rade, se bucura, e fericit cand te vede. si stai linistita, e pe umarul tau drept si te apara de rele. :)
    Capul sus!

  • Reply
    Evergreen
    17 December, 2010 at 10:21 pm

    >.< si Hugs back

  • Reply
    ionouka
    17 December, 2010 at 10:09 pm

    Draga mea draga, ti-e tare dor de el si asta nu trece cu nimic. Nici macar cu timpul. Of… Poate doar cind o sa ai familia ta, copiii tai, sa se mai acopere dorul cu alte iubiri. Te imbratisez strins.

  • Reply
    Evergreen
    17 December, 2010 at 10:06 pm

    bai, nu pisa nimic :) radem

  • Reply
    piticugras
    17 December, 2010 at 10:05 pm

    bai. ma faci sa pis ochii. fa un plan. vino maine la concert, nu stiu. nu te mai gandi asa. mor cand vad ca gandesti asa. da stiu, si io am facut la fel, hai sa radem.

  • Reply
    Hei tată, sunt eu… - Ziarul toateBlogurile.ro
    17 December, 2010 at 10:03 pm

    […] Hei tată, sunt eu… Fri Dec 17, 2010 23:05 pm Și nu am ce să-ți spun… Doar că aici ninge frumos și-mi place. Au aprins luminile în oraș, oamenii zgribuliți și mohorâți bat din picioare să și le încălzească. 102-ul e același cum îl știi, doar că acum sunt și autobuze noi. Copiii sunt cei mai fericiți, patinoarele pline, gheață cât cuprinde și trafic care […] […]

  • Reply
    Evergreen
    17 December, 2010 at 9:11 pm

    Hei, multumesc frumos. Nu vreau sa te intristez :)

  • Reply
    mazgalica
    17 December, 2010 at 9:10 pm

    Mi-au dat lacrimile când am citit aceste rânduri atât de intime, pline de tristeţe şi speranţă. Altceva nu mai ştiu ce să-ţi spun sau orice ţi-aş spune nu ar schimba nimic.
    Pot doar să mai adaug că îmi place cum scrii :)

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.